Selly a fost spărgător de conturi, în copilărie

„Aveam 10 ani, nu știam eu din astea”, a spus în legătură cu legalitatea acțiunilor sale

Selly, unul dintre cei mai cunoscuți vloggeri din România, nu a fost toată viața „ușă de biserică”, așa cum s-ar aștepta admiratorii săi, care îl au ca punct de reper al succesului. Invitat la „Neatza cu Răzvan și Dani”, Andrei Șelaru, pe numele lui real, a povestit modul în care făcea bani, în copilărie. La auzul acestei pățanii, Răzvan l-a și apostrofat, considerând că nu a fost cel mai „legal” metodă de a strânge un ban.

„Ooo! Bro, când eram mic am făcut o mică afacere, în școala generală, din hăckuirea conturilor de Facebook. Făceam pagini false care semănau cu cele reale!”, a răspuns Selly la întrebarea lui Răzvan, cu privire la spargerea conturilor de pe rețelele de socializare ori chiar a celor de e-mail. „Aveam 10 ani, nu știam eu din astea”, a completat când i s-a atras atenția că acestea nu erau activități tocmai legale.

Câți bani face Selly

Acum nu se mai pune problema de a sparge conturi, căci banii îi vin în cont în urma vlog-ului de pe YouTube, unde are peste 3,3 milioane de urmăritori, iar postările sale ajung la sute de mii de vizualizări. Mai mult, dă și lecții de vlogging, în cadrul „Academiei de Vlogging”, iar ca un influencer ce este, face și reclamă la diverse produse, de la cele de îngrijire personală, la device-uri de „pierdut vremea” sau chiar și la biscuiți.

„Sunt mulţumit de veniturile pe care le am. E o mândrie pentru mine, dar nu vreau să discut despre sume concrete. (…). Pot să spun cu siguranţă că brandul pe care l-am construit şi imaginea valorează peste un milion de euro… mult peste un milion de euro. În rest, sume exacte de bani şi lucruri de genul ăsta nu îmi stă în caracter să le discut, din contră, e un lucru de mulţumire. (…). E vorba de Google AdSense. AdSens-ul se bazează pe vizualizările pe care le faci în YouTube. Contează cine se uită, puterea de cumpărare a publicului. La mine, AdSense-ul ăsta creşte peste 10.000 de euro, scade sub 10.000 de euro; 15.000 de euro am câştigat cel mai mult într-o lună”, a declarat Selly în podcastul lui Cătălin Măruță, citat de Cancan.

Selly a fost în centrul atenției, de ziua lui, dar poate că nu în sensul în care își dorea. Acesta a fost amendat de Poliție pentru că a încălcat restricțiile impuse de autorități, în contextul pandemic, când și-a organizat petrecerea aniversară, iar o filmare de la aceasta a ajuns în mediul online, suficient cât să primească o amendă consistentă. Însă acest lucru nu l-a afectat foarte tare, căci odată cu acest incident numărul de urmăritori a sărit de la 2 milioane (pe care i-a strâns în șase ani) la 3 milioane.

Citește și: Selly îi dă sfaturi „Briliantului” Mutu