Am auzit de la foarte multe persoane despre cât de frumoasă e Praga. Locuri de vizitat, clădiri vechi, mâncare bună (și ieftină), bere, la fel. Astfel că o trecusem pe lista de posibile destinații de vacanță, pentru anul ăsta.

Dup-aia a venit coronavirusul, și știm cum toții ce s-a întâmplat. Și încă se mai întâmplă. Din punctul meu de vedere, Praga trebuie să mă mai aștepte puțin.

Mai puțin stresați și mult mai optimiști, locuitorii din Praga au decis că ridicarea majorității restricțiilor merită sărbătorită. Și nu oricum, ci în grup. Un grup mare. Cât să stea la o masă de 500 de metri. Instalată pe Podul Carol. Un soi de picnic uriaș, la care fiecare a adus ce-a avut pe-acasă de mâncare. Și de băut.

Repet: ca să sărbătorească ridicarea restricțiilor provocate de coronavirus.

Pentru că au gestionat, într-adevăr, foarte bine situația. În Cehia, la aproape 10 milioane de locuitori, s-au înregistrat cam 12000 de îmbolnăviri, și mai puțin de 350 de decese. Pentru c-au respectat restricțiile, aș fi eu tentată să spun.

Oricum, au trecut de faza cu izolarea, restricțiile, regulile respectate, așa că de ce să nu se-nghesuie? Ce moment mai bun decât cel în care vezi că regulile au funcționat să alegi pentru a le uita de tot?

”Vrem să celebrăm sfârşitul crizei coronavirusului adunând oameni care arată că nu se tem să se întâlnească unii cu alţii, să accepte o gură de sandwich de la vecinul lor”, a explicat pentru AFP Ondrej Kobza, organizator al evenimentului şi proprietar al unei cafenele.

Mda. E o idee gro-za-vă.

Să ne înțelegem că, nici în cazul în care n-ar fi fost coronavirus, tot nu m-ar fi încântat ideea să mușc din același sandviș cu un necunoscut. Sau să mănânc un sandviș semi-mâncat deja. Darămite acum, în aceste condiții. Da` poate nu-s eu îndeajuns de curajoasă.

Revenind: au petrecut cehii noștri, zi de vară până-n seară. Cu flori, mâncare și băutură, în timp ce orchestre improvizate au cântat în jurul mesei ornate cu margarete. Frumos. Pitoresc. O activitate colorată, în orice oraș.

Și, totuși, ca un om care și-a amânat și vacanțe, și planuri, până când se liniștesc apele din punct de vedere medical, nu pot să nu mă-ntreb:

De ce, Praga, de ce? De ce să te relaxezi prea mult, când ai văzut ce se-ntâmplă în țări care deja s-au relaxat prea mult? Și, mai ales, de ce să mesteci același sandviș, când clar îți permiți unul propriu și personal?

Citește și: Cumpănașu prezintă zodiacul: ”O să râdem teribil de inculții și zevzecii din politica românească”

#News