Florin Cîțu

N-am să-l contrazic pe Florin Cîțu: cu fostul PSD, cel al lui Dragnea, lucrurile stăteau destul de rău. Zeci de mii de protestatari din Piața Victoriei și, până la urmă, din țara întreagă, o confirmă. Cu toate astea, dacă cu PSD ne era mai rău, nu înseamnă că PNL face totul ca la carte. În apărarea lor, nici pandemia nu i-a ajutat foarte mult. În plus, nu vreau să-mi închipui cam cum ar fi arătat pandemia de coronavirus cu Dragnea în fruntea țării. Ipoteze există cu duiumul, însă în mod cert nu vreau să mi le imaginez, de teamă să nu le invoc.

Mândru de treaba bună pe care a făcut-o, Florin Cîțu trage linie și compară situația financiară a lui 2019 cu cea a lui 2020. Și, surpriză: suntem pe plus. Dobânzi mai mici și încrederea sporită a investitorilor. Să-l credem, să nu-l credem? Măcar dacă nu-l credem, putem să ne bucurăm de răul cel mai mic, așa cum suntem obișnuiți de-atâta amar de vreme.

„INCONTESTABIL! Am castigat încrederea investitorilor în aceste guvern. În luna iunie 2020 costurile cu plata dobânzilor au fost MAI MICI față de costurile plătite de guvernul socialist în iunie 2019. Am reușit aceasta performanță în mijlocul celei mai mari crize economice pentru economia globală. Încrederea investitorilor în guvernul PNL înseamnă dobânzi mai mici pentru sume mult mai mari și cel mai imporant REDUCEREA cheltuielilor bugetare. Luna iunie 2020 este o luna cu un rezultat financiar de excepție pentru această perioada îngrozitor de dificila prin care trece economia globală. Revenierea în V a economiei rămâne scenariul de bază”, a scris Florin Cîțu.

Citește și: Ponta, expert într-ale administrației, cu toate că a fost demis

#News