Procesul care a fost mediatizat săptămâni la rând s-a încheiat, iar actrița Amber Heard, potrivit verdictului, este obligată să-i plătească fostului soț despăgubiri în valoare de peste 10 milioane de dolari.

Cu toate acestea, avocata actriței susține că Heard nu îi poate plăti suma cerută și va face recurs. Mai mult, aceasta a precizat că fosta soție a lui Depp a fost „demonizată” de armata de avocați pe care actorul a avut-o.  

Vedeta din „Pirații din Caraibe” a câștigat procesul, acesta fiind victima violenței domestice

Cei șapte jurați i-au dat dreptate, după 13 ore de dezbateri, lui Johnny Depp pentru toate cele trei motive ale procesului de defăimare, acordându-i astfel despăgubiri de 10 milioane de dolari și 5 milioane de dolari daune agravate, informează filmnow.ro.

Aceștia au precizat că Heard a acționat „rău intenționată” și a făcut declarații false, declarându-se o victimă a violenței domestice. Cu toate acestea, jurații, cinci bărbați și două femei, au decis ca Depp a defăimat-o pe Heard, acordându-i o compensație de 2 milioane de dolari.

Actrița din „Aquaman” a transmis că este devastată de decizia pe care jurații au luat-o.

„Sunt devastată de faptul că muntele de dovezi nu a fost suficient pentru a face faţă puterii, influenţei şi ascendentului mult mai important al fostului meu soţ”, a transmis aceasta.

Reamintim că celebrul actor din „Pirații din Caraibe” nu a participat la ședința în care s-a pronunțat verdictul, acesta fiind în Regatul Unit pentru „angajamente programate anterior.”

Citește și articolul: Procesul dintre Amber Heard și Johnny Depp continuă. Actrița a izbucnit în lacrimi de mai multe ori