Cineastul austriac Ulrich Seidl răspunde acuzațiilor

"Am cel mai mare respect pentru toți actorii și actrițele"

Săptămânalul Der Spiegel îl acuză pe regizorul austriac Ulrich Seidl că a ascuns intenționat o informație vitală legată de turnarea noii pelicule „Sparta”.

Conform investigațiilor, regizorul nu a menționat actorilor neprofesioniști minori, cu vârste între 9 şi 16 ani, şi părinţilor acestora faptul că filmul tratează un subiect sensibil cum este pedofilia.

Normele și instrucțiunile în vigoare nu au fost respectate

Copiii nu aveau pregătirea suficientă pentru a face față (psihic și emoțional) expunerii la violență și nuditate pe platourile de filmare, susține publicația germană.

Acuzațiile includ și faptul că regizorul a încălcat normele şi instrucţiunile în vigoare pentru lucrul cu minori în cinematografie.

„Nu am depășit niciodată limitele a ceea ce este etic și moral”

Pus în fața unor astfel de acuzații, regizorul austriac Ulrich Seidl a declarat: „Am cel mai mare respect pentru toți actorii și actrițele și nu aș lua niciodată decizii care să le pună în vreun fel în pericol bunăstarea fizică și mentală”.

Cineastul, în vârstă de 69 de ani, a negat și exploatarea copiilor români: „Nu am depășit niciodată limitele a ceea ce este etic și moral atunci când filmăm”.

Filmul „Sparta” ar urma să aibă premiera pe 9 septembrie și a fost filmat în România între 2018-2019.

Acesta redă drama unui bărbat cu tendinţe pedofile care îi învață pe minori arte marţiale, nefiind prima peliculă a cineastului austriac ce tratează subiecte tabu.