Canabis cultivat într-o locuință din Oradea

Trei persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri

Droguri
Droguri sursa foto pixabay

Trei persoane au fost arestate preventiv de Tribunalul Bihor pentru trafic de droguri, după ce procurorii au descoperit la percheziţii o cultură indoor de canabis, a informat DIICOT, potrivit g4media.ro.

Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Oradea au dispus reţinerea a trei persoane.

Ele sunt cercetate pentru efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, respectiv trafic de droguri de risc. Procurorii spun că în sarcina uneia dintre persoane s-a reţinut faptul că ar fi comercializat substanţe psihoactive, fiind prins în flagrant, în seara zilei de marţi, în timp ce vindea 35 grame mefedronă (2-MMC) pentru 4.300 lei.

„În continuarea cercetărilor, au fost puse în aplicare două mandate de percheziţie domiciliară, la adresele celorlalţi doi inculpaţi, fiind identificate şi ridicate o cultură indoor de canabis, formată din 32 de plante destinate comercializării, instalaţii aferente dezvoltării şi întreţinerii culturii, un cort de protecţie, o armă neletală supusă autorizării şi 5 cutii cu alice, o arbaletă şi 13 săgeţi”, arată anchetatorii. Ulterior, judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Bihor a dispus arestarea preventivă a celor trei, pentru o perioadă de 30 de zile, menţionează DIICOT. Bărbat mort după ce a fost surprins de un incendiu de vegetaţie