Sursa foto: Asociația Delta Dunării
Sursa foto: Asociația Delta Dunării

“Festivalul bujorilor” sau “Parastasul Piraților Nemaipomeniți” se numără printre evenimentele lunii mai, programate în Delta Dunării.

Asociaţia Delta Dunării împreună cu organizatorii evenimentelor, îi invită pe toţi cei care își doresc câteva zile de vacanţă şi relaxare, să participe la sărbătorile şi festivalurile care au loc în judeţul Tulcea, în această lună.

Asociaţia Delta Dunării prezintă cele mai importante evenimente din luna mai

Prima dintre ele este programata pe 6 Mai, fiind Ziua Satului Sfântu Gheorghe. În fiecare an, locuitorii frumoasei aşezări de pe malul Mării Negre îl sărbătoresc pe Sfântul Gheorghe. Sărbătoarea este pe rit vechi. De asemenea, satul din Delta Dunării poartă numele Sfântului Gheorghe.

Localnicii şi oaspeţii lor, se întâlnesc în frumoasa bisericuţa din mijlocul satului şi după slujba de la biserică, se întind mesele şi se degustă mâncărurile tradiţionale din peşte, gătite de gospodinele satului.

În perioada 13-14 mai 2022  are loc evenimentul ”Parastasul Piraţilor Nepomeniţi” la Sulina

Apoi, pe 14 mai are loc ”Festivalul bujorilor”, în localitatea Fântâna Mare.

Rezervaţia naturală de tip floristic, Dealul Bujorului este o arie protejată de interes naţional şi este situată în judeţul Tulcea pe teritoriul administrativ al comunei Ciucurova.

”Piraţii” îi așteaptă pe toți cei care care își doresc să participe într-un cadru neobişnuit. Este vorba despre Cimitirul cosmopolit din Sulina, un loc cu poveşti despre piraţi şi prinţese.