Două femei din Iran, arestate pentru că nu şi-au acoperit părul

Un bărbat le-a atacat cu iaurt într-un magazin

Două femei au fost arestate în Iran după ce au fost atacate cu iaurt, aparent pentru că una dintre ele și-a acoperit părul în public. În videoclipul devenit viral, două cliente sunt abordate de bărbat, care începe să vorbească cu ele. El ia ceea ce pare a fi o cutie de iaurt de pe un raft și o aruncă furios peste capetele lor. Bărbatul a fost arestat pentru tulburarea ordinii publice, potrivit g4media.ro.

Arestările au loc după luni de proteste în țară, care au cerut încetarea purtării obligatorii a hijab-ului (vălulul purtat pe cap). Imaginile arată femeile în magazin, așteptând să fie servite de un membru al personalului.

Un bărbat care pare a fi în trecere intră apoi în magazin pentru a le confrunta. După ce vorbește, le atacă în mod repetat cu iaurt. Atacatorul este apoi împins afară din magazin de către vânzător.Au fost emise mandate de arestare,  cei trei fiind ulterior arestați, „Notificările necesare” au fost emise către proprietarul magazinului pentru a asigura respectarea legii.

 Nepurtarea hijabului în public este ilegală pentru femeile din Iran, dar în marile orașe, multe se plimbă fără el în ciuda regulilor

Protestele s-au răspândit în Republica Islamică în septembrie, în urma morții lui Mahsa Amini, o femeie de 22 de ani reținută de poliția morală din Teheran pentru că ar fi purtat hijab-ul „necorespunzător”. Mii de persoane au fost arestate și patru protestatari au fost executați din decembrie. Iar sâmbătă, președintele iranian Ebrahim Raisi a reiterat faptul că femeile iraniene ar trebui să poarte hijab ca o „necesitate religioasă”. „Hijab este o chestiune legală și respectarea lui este obligatorie”, a declarat el.

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în Duminica Floriilor