Nicușor Dan, plin de regrete că PSD a câștigat alegerile în 2016. „Ce credeți că s-a întâmplat acum patru ani, când totul în București a fost câștigat la alegerile locale de politicieni PSD, fapt fără precedent pentru Capitală după 1989?” a fost întrebat Nicușor Dan, duminică seara, la Digi24. „Dacă ne uităm azi în urmă, la 2016, pare că am fost toți tâmpiți: n-am reușit să ajungem la un acord astfel încât să avem un candidat unic al opoziției, ca să batem PSD”, a răspuns Nicușor Dan, recunoscând însă că aceasta e o interpretare simplistă.

Nicușor Dan, plin de regrete că PSD a câștigat în 2016

„Cred că sunt mai multe explicații. O primă explicație este o inabilitate a PNL-ului în acel moment de a-și alege un candidat potrivit pentru Primăria Capitalei. Apoi a fost apariția USB-ului în jurul persoanei mele… Dacă ne uităm azi în urmă, la 2016, pare că am fost toți tâmpiți: n-am reușit să ajungem la un acord astfel încât să avem un candidat unic al opoziției, ca să batem PSD. Cred că riscul nu era văzut. Veneam cumva după o guvernare tehnocrată în care nu fuseseră văzute prea multe derapaje și părea că România a intrat într-o normalitate și lucrurile cumva se vor aranja de la sine”, a explicat Nicușor Dan.

„E foarte ușor să spui azi, în 2020, că oamenii care au negociat atunci au fost niște tâmpiți. De fapt, n-a fost așa. A fost o așteptare a unui partid cum era PNL-ul, partid istoric, clasic, care voia o alianță firească cu un partid nou și pe de altă parte, era acest partid, USB-ul de atunci, care avea în spate un public cu așteptări aproape radicale de schimbare a întregii clase politice.

Presiuni pe scena politică

Acest public radical punea presiune pe acest partid nou și-i spunea: Nu faceți o alianță cu PNL, aveți răbdare 10 ani până o să avem majoritatea! Aceste publicuri, care ar fi trebuit să coopereze și să facă o alianță ca să bată PSD, aveau aspirații divergente la acel moment. Părea că avem timp 10 ani, pentru unii dintre ei, să construim o alternativă la realitatea politică”, a arătat Nicușor Dan.

Citește și Ludovic girează pentru Nicușor. 99% șanse să devină primar

Nicușor Dan crede că acum este susținut „implicit” și de PLUS la Primăria Capitalei, din moment ce și-a retras candidatul, dar recunoaște că nu a avut discuții formale pe această temă cu cei din formațiunea lui Dacian Cioloș. El spune că foarte probabil și PMP îl susține, astfel că poate să spună că este candidatul unic al opoziției, așa cum își dorea când a intrat în această competiție pentru Primăria Capitalei. Nicușor Dan dă însă asigurări că își va păstra statutul de candidat independent.

#NEWS