Ziua aia, sau cealaltă. Sărbătorim festivismul, doar forma pentru că fondul ne repugnă. Ziua internațională a copilului ar trebui sa fie o zi de doliu national în România.
Mai stiți documentarele BBC din anii ’90? Cu copii din orfelinate, claie peste grămadă, goi, subnutriți și cel mai probabil abuzați în fel și chip? Ce a facut statul român în ultimii 30 de ani pentru copii? Ce a făcut societatea pentru copii? Ce am făcut noi? În majoritatea cazurilor, statul/societatea/individul a privit în altă parte. O problemă pe care nu o vezi, înseamnă că nu există.
În acest moment, România are cele mai multe fete adolescente care sunt și mame. Iar unele nu sunt la primul copil. Nu vă gândiți prea repede la cauze etnice. Se întâmplă mai mult sex neprotejat prin școli și licee decât în palate cu turnulețe sau căruțe cu coviltir. Educația sexuală este despre igienă personală, despre respect reciproc, despre o etapă naturală a evoluției, despre prezervativ (care chiar dacă funcționează 99%, tot e mai bun decât avortul).
Lipsa educației sexuale se traduce în adolescente-mame, avorturi, abuzuri sexuale (pentru că unii nu înțeleg că NU înseamnă NU), infracțiuni sexuale, probleme psihice …și lista e lungă. Dar, cât timp știm ce a vrut să zică poetul nu e problemă că “curva aia de la a7a e însărcinată”. Apropos – cea mai răspândită boală printre scriitori, filozofi, etc în secolul al XIX-lea era sifilisul. Asta e bine de știut când suntem la ora de română și ni se spune că poetul a murit de geniu.
Cazurile Țăndărei, Berevoiești, Caracal, Vaslui nu sunt simple întâmplări. Fac toate parte din eșecul statului în a-și proteja copiii. Un sistem judiciar prost alcătuit, judecători care iau decizii ciudate, procurori si avocați prinși în tot felul de jocuri de interese. La Țăndărei avocatul apărării a devenit ditamai consulul României la Washington (?!), la Berevoiești pedeapsa maximă acordată este de 18 ani, cei 7 violatori de la Vaslui sunt în libertate iar la Caracal nu știm exact ce este. Statul, autoritățile și oamenii politici sunt direct responsabili și complici la toate aceste crime. Dar pentru că sunt copii, și mai ales copii din familii sărace sau fără pile, statul s-a îngrijit de infractori și de protecția acestora.
Câți copii din România merg la culcare fără să fi mâncat o masă caldă? Câți copii din România nu au acces la un ajutor medical de bază? Câți copii din România nu au acces la educație? Câți copii din România sunt în orfelinate și mănâncă pastile pentru a fi cuminți? Câți copii din România au fost violați, bătuți, puși la muncă, drogați, traficați?
Ziua de 1 iunie, cu festivismul ei, reprezintă doar o coroană de flori cu care încercăm să acoperim cadavrul în descompunere al copilului pe care îl ignorăm. Stat, societate, individ.
Citește și: Constantin Toma și parcul transformat în sală de clasă
