8.1 C
București
marți, 21 aprilie 2026

Raluca Turcan: „Şcoala nu este facultativă”

Incertitudinea în care se învârte subiectul „deschiderea anului școlar” este una foarte mare.Cu atât mai mult cu cât în numai 10 de la începutul...

Pensionare mai rapidă pentru ceferiștii de „cursă lungă”

Potrivit noului statut al salariatului feroviar (CFR și Metrorex) promulgat, luni, de președintele Iohannis, ceferiștii care au lucrat în sistem se pot pensiona cu...

Apa constănțenilor nu se scumpește

Ca urmare a unor postări și comentarii în mediul on-line referitoare la majorarea, începând cu data de 1 octombrie 2020, cu 50 % a...

„Flotanți” înainte de „locale”, dar cu anumite condiții

Înaintea alegerilor locale, Ministerul Afacerilor Interne va face verificări drastice pentru diminuarea fraudei electorale. Astfel, adresele pentru care vor fi depuse mai multe cereri...

„Ping-pong” cu pensiile, dar mai ales cu nervii, românilor

În timp ce în urmă cu două săptămâni ministrul Muncii, Violeta Alexandru a anunțat că pensiile românilor vor ajunge la aceștia mărite (cu 14%)...

Iohannis a promulgat noul Cod Silvic

Șeful statului a promulgat, luni, modificările legislative la Codul Silvic, care prevede mai multe modificări prin care vor fi sancționate mai aspru tăierile ilegale...

Ciolacu: „PSD îi va da o lecție lui Orban pe care s-o țină minte...

Președintele PSD, Marcel Ciolacu i-a dat replica lui Orban, după ce acesta a afirmat că „alegerile locale sunt cele mai dificile”, în care liberalii...

Tăriceanu nu se lasă. Vrea amânarea școlii, până după „locale”

Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu a reacționat, pe Facebook, după publicarea listei incidenței Covid în România. Astfel, Tăriceanu solicită „amânarea începerii anului școlar până...

Orban crede că elevii sunt mai în siguranță la școală, decât pe maidan

Într-o recentă conferință de presă, premierul Ludovic Orban a susținut că elevilor le va fi cel mai bine la școală, acolo unde vor fi sub
Vot Anticipate

Calendarul electoral al Senatului și al Camerei Deputaților, aferent toamnei lui 2020

Potrivit Hotărârii Guvenului nr. 745/2020, calendarului acţiunilor din perioada electorală aferente Senatului, cât şi Camera Deputaţilor,

Rămâi conectat

1,069FaniÎmi place
- Advertisement -

Ultimul articol

VIDEO Victor Ciutacu anunță cine va câștiga războiul PNL – PSD după retragerea sprijinului...

Jurnalistul Victor Ciutacu anunță cine va câștiga războiul dintre PNL și PSD după decizia social - democraților de a retrage sprijinul premierului. Ciutacu nu...

VIDEO Robert Negoiță, primar cu greutate al PSD, îl susține pe Ilie Bolojan: Are...

Primarul Sectorului 3, Robert Negoiță (PSD), își anunță susținerea pentru premierul Ilie Bolojan și face notă discordantă cu restul partidului, care a votat în...

”Generalii” care vor merge alături de Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan la ”marele meci”...

Președintele Nicușor Dan a chemat partidele la consultări, după ce PSD i-a retras sprijinul lui Ilie Bolojan. Sorin Grindeanu și Ilie Bolojan și-au ales...