Chirica vrea școlile deschise, chiar și în scenariul roșu
Cu toate că a făcut, deja de ceva vreme, saltul de la PSD la PNL, primarul reales al municipiului Iași, Mihai Chirica, pare să nu solidarizeze
Dancă: „Cu sau fără alegeri, am fi avut aceeaşi evoluţie”
Ionel Dancă, șeful Cancelariei Prim-Ministrului a declarat, într-un mesaj postat pe contul său de socializare, că organizarea alegerilo
Declarația pe proprie răspundere, din nou de actualitate
Premierul Orban a dat lămuriri în legătură cu declarația pe proprie răspundere, cea cu care trebuie să învățăm să ne reîmprietenim începând
Uite carantina, nu e carantina! Prefectura Timiș încurcă borcanele
O situația haotică s-a întâmplat, aseară, în județul Timiș, când opt localități au fost carantinate înainte de vreme. Mai pe larg, autorităț
Rafila spune că noul coronavirus circulă cu autobuzul
Prof. Rafila, reprezentantul României la OMS, este de părere că transportul public în comun este principalul vector de transmitere a noului coronavirus în acest...
Consiliul Elevilor dezaprobă măsura închiderea școlilor
Anunțul făcut de președintele Iohannis cu privire la închiderea școlilor și trecerea pe învățământul online este considerat o profundă iresponsabilitate din partea autorităților de...
Iohannis a anunțat carantina parțială
Președintele Klaus Iohannis a prezidat ședința de guvern de joi seară și a anunțat noi măsuri stricte de restricție care ar urma să intre...
CJ Prahova merge după modelul lui Bolojan
După ce Ilie Bolojan, noul șef al Consiliului Județean Bihor, a anunțat o restructurare masivă în rândul celor pe care urmează să îi conducă...
Rafila face estimări sumbre. 25.000 de cazuri în decembrie
Prof Alexandru Rafila, candidat PSD la alegerile parlamentare, a declarat, joi, că este posibil ca în România, până în luna decembrie, să se depăşească...
Aproape 10 mii de noi cazuri de infectări cu Covid în ultimele 24 de...
Doi noi „borne” a fost depășite după ce în ultimele 24 de ore, în România au fost confirmate 9.741 de noi cazuri de infectări...











