Nicio surpriză: Bianca Drăgușanu nu crede în școală!

În schimb, vedeta pune mare preț pe „școala vieții”, pe care susține că a absolvit-o cu nota 10 și coroniță

Foto: preluare StirideCluj.ro

Așa cum menționam și în titlu, nu-i nicio surpriză faptul că Bianca Drăgușanu nu pune mare preț pe școală. Culmea, vedeta a dovedit cu vârf și îndesat că nu e obligatoriu să-ți termini facultatea pentru a avea tot ce-ți dorești de la viață. „Am venit în București pentru a-mi urma visul. Nu am terminat facultatea, am făcut doi ani și jumătate la ASE, în Petroșani, după care am abandonat, după care am început alte cursuri la o școală de televiziune. Și acolo m-am pierdut pe drum. Și mi-am dat seama că adevărata școală, care m-a ajutat pe mine să reușesc, este școala vieții”, a spus Bianca Drăgușanu, în podcastul lui Damian Drăghici, citată de ȘtirideCluj.ro.

Bianca Drăgușanu: „Eu am prietene și cunoștințe cu două-trei facultăți și sunt vânzătoare și se plimbă cu metroul”

Vrând, probabil, să facă o comparație între oamenii cu facultate și cei fără, Bianca Drăgușanu a povestit că are prietene care au terminat facultăți și sunt vânzătoare ori se plimbă doar cu metroul, de vreme ce ea, care nu a terminat facultatea, are tot ce-i trebuie. „Nu pot să spun că am sau n-am regrete că n-am terminat facultatea”, a adăugat aceasta.

Ce și-ar fi dorit Biancă să devină, înainte să se prindă că nu asta e menirea ei în viață?

„Cred că mi-aș fi dorit foarte tare să devin medic, dacă aveam capacitatea și resursele financiare la momentul potrivit, cu siguranță terminam Facultatea de Medicină și aș fi fost unul dintre cei mai buni medici esteticieni”, a mai spus Bianca Drăgușanu, în cadrul podacast-ului.

Citește și: Ce tristețe poartă în suflet Mirabela Dauer