USR PLUS, amendament pentru familiile monoparentale

Zile libere pentru părinte dacă sunt suspendate cursurile. Un dram de normalitate pentru familiile monoparentale, defavorizate în multe situații cotidiene

USR PLUS a depus un amendament ce vine în sprijinul familiile monoparentale. Acesta prevede zile libere părintelui în cazul în care cursurile școlare sunt suspendate și a fost adoptat cu 305 voturi „pentru”. Totodată, pentru părinții care lucrează în domenii ce snt „în prima linie” – Sănătate, Apărare sau Ordine Publică, vor putea opta pentru acordarea de zile  libere, fie pentru sporul salarial, a anunțat deputatul USR PLUS, Oana Țoiu.

„Am primit, la începutul mandatului, scrisori de la doctorițe care lucrau în spitale COVID-19 care, deși au copii mici, chiar în unele cazuri preșcolari, al căror unic întreținător sunt, mergeau la muncă zilnic pentru că era nevoie de ele pe secțiile pe care lucrau. Pentru că ordonanța inițială prevedea doar posibilitatea zilelor libere, acestea erau excluse de la bonusul de 75% pe care îl primeau toți colegii și colegele lor. După votul de astăzi (miercuri – n.r.), această nedreptate e reparată. Am inclus de asemenea, împreună cu partenerii de coaliție, posibilitatea, la cerere și cu acordul angajatorilor, ca și în apărare, ordine și siguranță națională și domeniul sanitar să poată fi luate zilele libere pentru supravegherea copiilor, pe perioada întreruperii activității didactice, acolo unde volumul de activitate permite”, spune Oana Țoiu.

La vremuri și situații noi, soluții noi

Deputatul USR PLUS a precizat  că a introdus aceste opțiuni pentru părinți deoarece diferența față de momentul emiterii ordonanței de urgență și prezent este că acum există și situații în care nu sunt închise toate școlile dintr-o localitate, ci doar acelea unde este un focar sau pe segmente de vârstă, și asta creează posibilitatea ca o parte mică din personal să poată lipsi fără să afecteze toată activitatea.

„În afara domeniilor esențiale procedura rămâne aceeași. În luna decembrie au fost 1.800 de beneficiari care au primit o medie de 1.205 RON”, mai spune Oana Țoiu, care este președinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților.

Dreptul părinților de a beneficia de zile libere pentru supravegherea copiilor, în situația limitării sau suspendării activităților didactice cu prezență efectivă a copiilor în școli, grădinițe și creșe, ca urmare a răspândirii noului coronavirus, este stabilit prin OUG 147/2020, modificată prin OUG 182/2020.

Citește și: Acțiunile activistului Valeriu Nicolae, în paginile The Associated Press și Washington Post