Depozit de droguri de mare risc la Constanța, care ajungeau să fie vândute în cluburile din Bucuresti.

Procurorii DIICOT – Structura Centrală și Biroul Teritorial Giurgiu împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate București, au făcut, pe data de 13 februarie, 17 percheziții domiciliare pe raza municipiului București și a județului Giurgiu. Descinderile vizau două cauze legate de destructurarea a două grupuri infracționale organizat specializat în săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc și de mare risc, instigare la fals intelectual și efectuare cu intenţie, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive.

Drogurile erau vândute în municipiul Giugiu

Oamenii legii au descoperit că membrii unei grupări formate din 5 inculpați procurau substanțe interzise, în cantități mari din municipiul Constanța, cu scopul de a le comercializa pe raza municipiului Giurgiu. Substanțele psihoactive erau procurate de aceștia sub formă de fragmente vegetale pe care le porționau în pachețele-doze ambalate în hârtie. Ulterior, acestea erau vândute consumatorilor la prețuri cuprinse între 10 și 20 de lei. Echipele formate din procurori și polițiști au descoperit și au ridicat droguri de mare risc și substanțe susceptibile a avea efecte psihoactive, suma de 2.200 de lei, dar și obiecte utilizate în activitatea de dozare, ambalare și comercializare a drogurilor.

De la vânzarea drogurilor, în arest

Tribunalul Giurgiu a dispus, pe data de 14 februarie, arestarea preventivă a 2 inculpați pentru o perioadă de 30 de zile. În același timp, procurorii DIICOT – Structura Centrală împreună cu ofițerii de poliție judiciară din cadrul BCCO București au efectuat 12 percheziții la membrii unei grupări infracționale, formată din 7 bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 40 de ani, care se ocupa cu distribuția de cocaină și cannabis în București, în special în zona cluburilor și localurilor.

Citește și: Un brasovean a gasit in locuinta acestuia droguri in valoare de 60.000 de euro

În urma acțiunii, au fost ridicate 150 de grame de cocaină, 600 de grame de cannabis, sumele de 26.000 de lei și 350 de euro, un pistol, 2 cântare electronice de precizie, 7 telefoane mobile și 7 cartele sim. Pe data de 14 februarie, magistrații Curții de Apel București au dispus arestarea preventivă a celor 7 inculpați pentru o perioadă de 30 de zile. Pe parcursul întregului proces penal persoanele cercetate beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție.#News