Dacă înainte ți se fura telefonul din geantă sau buzunar cu scopul de a fi revândut la primul colț de stradă, ori pe cine-știe-ce site de vânzări de pe internet, iată că lumea a evoluat, așa cum și intențiile hoților s-au schimbat, motivele lor de a-ți fura telefonul devenind cu totul altele.

Firește, nimănui nu-i place să i se fure telefonul, Pierzi agenda, pierzi telefonul, o iei de la capăt – alți bani, altă distracție! Cu toate acestea, deși destul de neplăcut, până acum furtul telefonul nu era cea mai mare tragedie care ți se putea întâmpla, întrucât puteai oricând să-ți achiziționezi altul.

Ți s-a furat telefonul? E cazul să intri cu adevărat în panică!

Dacă înainte telefonul tău conținea doar numere de telefon și câteva sms-uri, acum lucrurile s-au schimbat un pic. Pe telefon ai contul bancar, parolele de la conturile de socializare, poate chiar și parolele de la diferite device-uri de prin casa ta ce țin de securitate, cât și locațiile GPS.

Astfel că, în 2020, simplul furt al telefonului nu se mai rezumă la o mică găinărie a vreunui băiat cu degete agere ce te-a filat prin metrou sau autobuz. Nu, acum furtul telefonului poate căpăta conotații mult mai grave și poate avea urmări devastatoare pentru tine și pentru cei dragi ție.

Odată ajuns în posesia hoțului, telefonul tău îi deschide acestuia o poartă către întreaga ta viață, întrucât acesta poate vedea unde locuiești, unde lucrezi, fotografii cu copiii tăi, fotografii de prin casa ta, și câte și mai câte! Toate aceste informații, puse cap la cap, pot duce la alte tipuri de infracțiuni săvârșite împotriva ta, astfel că furtul telefonului devine cea mai mică problemă care te poate paște, fiind doar un prim pas către alte fapte mult mai grave.

Așadar, te poți trezi într-o noapte cu toată casa răvășită, doar pentru că, la un moment dat, ai fost neatent și ai dat ocazia cuiva de a pune mâna pe smartphone-ul tău.

Citește și: Dragostea în vremea Tinder-ului

Cum poți preveni astfel de acțiuni ale hoților

Se spune că prevenția este cel mai bun paznic și așa e! Acestea fiind spuse, pentru a te asigura că nu vei fi pus într-o astfel de situație, ai mereu grijă să îți securizezi telefonul, în așa fel încât, caz în care ajunge pe mâini străine, să nu poată nimeni să-ți acceseze datele.

Dacă telefonul tău suportă funcția de recunoaștere facială, folosește-o! Același lucru se poate spune și despre senzorul de amprentă. Nu uita, însă nici de parolă! Un telefon neparolat, ori parolat cu „0000” sau „1234” reprezintă o invitație către viața ta personală.

O altă măsură pe care o poți lua este instalarea aplicației „Find My Device”, aplicație ce îți permite accesarea datelor GPS ale telefonului tău, de pe un alt telefon, ori de pe desktop sau laptop. Cu ajutorul aceleiași aplicații îți poți bloca telefonul, pentru a nu putea fi accesat de către nimeni altcineva, în afară de tine.

Nu în ultimul rând, ai mare grijă de telefonul tău!

#News