De la serenade sub balcon, la Tinder și Badoo

Dacă pe timpuri îndrăgostiții apăreau pe cal, ori sub balcon, declarându-și dragostea eternă și necondiționată, iată că în zilele noastre toate treburile astea nu mai sunt valabile. În vremuri de mult, mult mai romantice, bărbații cei mai curajoși riscau să moară în dueluri la răsărit de soare pentru femeile iubite, iar cei mai puțin curajoși se limitau la recitat serenade și poezii. Fiecare cu cât putea.

În 2020, situația s-a schimbat. Acum nu mai trebuie să abuzăm nici caii și nici memoria, învățând poezii de amor pe care mai apoi să le recităm vers cu vers. În 2020, intrăm în magazinul play aferent tipului nostru de telefon, instalăm o aplicație de tipul Tinder, Badoo, etc, completăm profilul astfel încât să părem cât mai atractivi și începem să dăm swipe în dreapta și-n stânga, alegând parteneri exact ca la supermarket. Ăsta-i bun, ăsta nu-i, ăsta-i cam nu știu cum, ăsta merge! Apoi așteptăm cuminți să ne pice dragostea vieții din cloud.

Aplicațiile de matrimoniale vin la pachet cu pericole cibernetice

Dacă acum nu mai există pericolul să moară nimeni în vreun duel, problemele s-au adaptat anului în care trăim. Acum, problema numărul unu o reprezintă sumedenia de malware pe care îi putem contacta cu un astfel de cont.

Problema nu o reprezintă aplicațiile în sine, ci aplicațiile clonă ale acestora. În momentul în care decizi să îți stingi singurătatea căutându-ți jumătatea pe o astfel de aplicație, trebuie să fii absolut sigur că ceea ce instalezi este chiar aplicația pe care o doreai. În caz contrar, te poți trezi cu datele bancare furate de către experții în phishing. Așadar, ai putea avea surpriza să rămâi și neiubit și sărac! Așa cum li s-a întâmplat deja multora!

#News