Piedone: „Vă promit că mă veți vedea tot mai des!”

„Am mers din nou pe străzile din Sectorul 5 pentru a vedea exact ce avem de rezolvat rapid. Iar discuțiile cu oamenii mă ajută să văd mai clar problemele cu care se confruntă cei din sector”, a declarat Cristian Popescu Piedone, într-o nouă postare pe  contul său de socializare. La plimbarea la pas pe străzile sectorului, primarul Piedone a ascultat păsurile celor cu care s-a întâlnit și despre care spune că merită să trăiască decent, într-un loc sigur și curat, aceasta fiind de altfel și una dintre promisiunile pe care le-a avut în campania electorală: de a transforma „Comuna Sectorul 5” într-o capitală cu adevărat europeană.

Locurile de parcare, o problemă generală a marilor orașe

Dezvoltarea urbană a adus cu sine și o creștere a numărului de automobile, dar din păcate infrstructura marilor orașe nu a fost pregătită pentru asta. Astfel, și la nivelul Sectorului 5 se caută soluții, cât mai viabile, care să îmbine „utilul cu plăcutul”, soluție fiind contruirea pe verticală.

„Am vorbit cu oamenii despre problema locurilor de parcare. Vom căuta soluții în perioada următoare pentru a le oferi locuitorilor din Sectorul 5 locuri de parcare. Să nu mai fie nevoiți să parcheze în locuri interzise, iar apoi să fie amendați. Să nu mai piardă zilnic minute bune în căutarea unui loc”, a spus Piedone.

Peste 300 de mașini abandonate

În acest sector sunt 330 de mașini abandonate, potrivit Poliției Locale, iar acest lucru îngreunează și mai mult circulația.

„Oamenii s-au plâns din nou de mașinile abandonate de pe raza Sectorului 5. Am început deja să ridicăm aceste autoturisme care reprezintă un real pericol pentru cetățeni. Fosta conducere a ridicat doar 2 astfel de mașini de la începutul anului și până când am preluat eu mandatul”, a mai adăugat primarul.

Gri beton, culoarea preferată a fostei administrații

Griul pare că este culoarea preferată a fostei administrații, iar betonul „noul verde”, care nu are nevoie prea multă, „mama natură” ocupânsdu-se de asta, vântul îl mătură, iar ploaia îl spală.

„Aici se face cultură. Acest parc s-a făcut prin Centrul Cultural Ștefan Iordache, în luna martie. Ce treabă are cultura cu betonul?”, se întreabă retoric primarul, la trecerea prin „parcul” cu pământul răscolit și cu cablajul la vedere.

Vă promit că mă veți vedea tot mai des pe străzile din sector!

Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 5

Citește și: Piedone: „Oamenii se mirau ca primarul a ieșit pe stradă și stă de vorbă cu ei”

#News