Agenți de pază trimiși în judecată pentru agresarea unui tânăr din Arad

Victima este acuzată de tentativă de omor

Mai mulți agenți de pază au fost trimiși în judecată pentru purtare abuzivă, după ce au bătut un tânăr în fața unui restaurant din centrul Aradului. Tânărul agresat a fost trimis în judecată, la rândul lui, pentru tentativă de omor., potrivit ziare.com.

El este acuzat că l-ar fi înjunghiat cu un cuțit, pe o stradă, pe unul dintre agenții de pază care este trimis în judecată pentru purtare abuzivă.

Unul dintre agenții de pază trimis în judecată pentru purtare abuzivă este parte vătămată în celălalt dosar, cel de tentativă de omor, aflat pe rolul Tribunalului Arad, ceilalți bodyguarzi fiind martori în același dosar. Incidentul s-a produs în luna decembrie 2019, pe ștrandul Neptun. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, un tânăr ar fi înjunghiat un agent de pază cu un cuțit în urma unor discuții care au escaladat.

După ce ar fi comis agresiunea, tânărul a fugit de pe ștrand, fiind urmărit de bodyguardul pe care l-ar fi înjunghiat și de alți agenți de pază.

Aceștia l-au ajuns pe tânăr în fața restaurantului McDonald’s, unde l-au lovit cu bastoanele, cu pumnii și picioarele, bătăia fiind surprinsă de camerele de supraveghere amplasate pe fațada restaurantului. Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad l-a trimis în judecată pe tânărul care l-ar fi înjunghiat pe bodyguard, pentru comiterea infracțiunii de tentativă de omor. Procesul se află pe rolul Tribunalul Arad, în timp ce procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad i-au trimis în judecată pe agenții de pază care l-au bătut pe tânăr, pentru săvârșirea infracțiunii de purtare abuzivă.

247,5 milioane de euro accesate din PNRR pentru traseele cicloturistice