România ajută Republica Moldova cu energie electrică. Moldova speră că ajutorul nu se va opri aici

Principalele priorități ale Chișinăului rămân furnizarea de energie și gaze pentru moldoveni

Transelectrica și Moldelectrica urmează să semneze un acord de livrare a energiei electrice din România în Republica Moldova, în regim de urgență, a declarat exclusiv pentru G4media Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale din Republica Moldova, Andrei Spînu.

Mai mult decât atât, având în vedere faptul că, la începutul acestei luni, președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, afirma că nu există certitudini referitoare la respectarea contractului dintre Gazprom și Moldovagaz, se așteaptă ajutor din partea României și în ceea ce privește livrările de gaze.

“Cu siguranță România poate să ajute Republica Moldova. Volumul necesar de gaze din tot ce produce România este de aproximativ 5% din ce consumă Republica Moldova. Deci este cantitate mică.

Dacă vorbim strict de ziua de mâine, mai mult va fi nevoie din partea României de electricitate. Pentru octombrie avem unele rezerve de gaz și cred că ne vom descurca, dar în cazul în care regiunea transnistreană (centrală de la Cuciurgan – n.red.) nu mai primește gaze din Rusia, vom avea nevoie de electricitate.

Atunci România ne poate ajuta cu electricitate pentru luna viitoare” a declarat Andrei Spînu pentru agenția de știri citată.

Republica Moldova, dependentă de gazul rusesc și de energia transnistreană

Fiind una din cele mai sărace țări din Europa, aceasta depinde aproape în întregime de livrările de gaze rusești și își asigură 67% din livrările de energie de la centrala electrică pe gaz M-GRES (Cuciurgani) de 2,5 GW din Transnistria, o regiune separatistă aflată sub o puternică influență rusă.

Deși sincronizarea ENTSO-E și importurile din Ucraina au ajutat-o să își limiteze dependența de această centrală pentru o perioadă de timp, poziția sa este una foarte vulnerabilă, dat fiind faptul că Ucraina se află încă sub bombardamente rusești.

Tocmai de aceea, Chișinăul speră că va fi ajutat de către România cu livrările de gaze și energie electrică: “Am mai discutat în România. Sper ca azi Transelectrica și Moldelectrica să semneze un contract de livrare de urgență pentru situații de acest tip. România ne-a ajutat întodeauna și cred că va fi alături de noi în continuare și acum”, a declarat Spînu.

România adăpostește deja o rezervă a Moldovei de circa 30 de milioane de metri cubi de gaze, țara noastră livrând recent inclusiv cantități importate de păcură pentru funcționarea CET-urilor din Republica Moldova, potrivit oficialului moldovean.

Țara de dincolo de Prut se confruntă cu un risc real de a i se întrerupe livrările de gaze începând cu 1 octombrie, Gazprom refuzând în repetate rânduri să răspundă întrebărilor Chișinăului pe această temă, tocmai cu scopul de a crea destabilizări în Republica Moldova în prag de sezon rece.