Sursa foto: Taverna Racilor

Clotilde Armand a anunțat că a sesizat ANAF să confiște 1 milion de euro de la Taverna Racilor.

Primarul Sectorului 1 susține că restaurantul din Parcul Herăstrău a realizat profituri ilegale. „Administratorii au ignorat dispozițiile de suspendare a activității date de Poliția Locală”, se arată în postarea de pe Facebook.

Sumele confiscate vor fi virate la bugetul de stat

Clotilde Armand a precizat că a mai sesizat Agenția Națională de Administrare Fiscală privind alte două cazuri similare. Este vorba de un restaurant și un bar din zona centrală.

Suma totală care ar urma să fie confiscată de la cele trei unități este de aproximativ 8 milioane lei.

„Este vorba de o prevedere legală pe care primarii din întreaga țară o au la dispoziție, dar pe care nu o aplică din diverse motive: desfășurarea oricărui exercițiu comercial în perioada suspendării activității comerciale se sancționează cu amendă, iar veniturile realizate ilicit în perioada dintre data suspendării activității comerciale și momentul constatării contravenției se confiscă și se fac venit la bugetul de stat (OG nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață)”, a explicat edilul.

Clotilde Armand: 10 unități sunt în evidențele Poliției Locale, în prezent

„În acest moment, avem în evidențele Poliției Locale aproximativ 10 unități (dintre care 5 în incinta Parcului Herăstrău, zonă în care suntem sesizați frecvent că se tulbură liniștea publică) care funcționează în continuare, deși au activitatea suspendată.

Vom aplica aceeași procedură de sesizare a ANAF și în cazul acestora, fără nicio discriminare! Tot ce au încasat în această perioadă sunt venituri ilicite care trebuie să ajungă la bugetul de stat.

Tocmai că este ceva nou, am analizat în ultima perioadă această situație, și am stabilit o procedură de lucru împreună cu reprezentanții Poliției Locale, dar și ai altor instituții ale statului, pentru a pune în aplicare legea.

Încurajăm activitățile comerciale desfășurate în cadrul legal, reglementat, dar cei care au impresia că regulile sunt pentru alții și ei nu pot fi atinși să știe că nu vom mai permite activități ilegale care ar putea dăuna cetățenilor din Sectorul 1″, a încheiat Clotilde Armand.

Citește și Liderii Uniunii Europene au decis supraimpozitarea profiturilor obținute de către companiile de energie electrică