Mihaela Rădulescu, pictorial nud la 50+

„În toată viața mea nu m-am simțit mai în formă, mai stăpână pe simțurile și dorințele mele, mai frumoasă, mai puternică, mai iubită și mai… imună la părerea celorlalți”

Mihaela Rădulescu a trecut de „borna” jumătății de secol, dar acest lucru nu i-a șters deloc din atitudinea controversată pe care și-a expus-o dea lungul vremii. Ba chiar a ales să arate, în mod public, că femeia de 50+ nu trebuie așeată pe „banca de rezervă a societății” ori chiar pusă pe linia moartă, din punct de vedere profesional. La 15 ani de când a postat nud pentru un proiect caritabil, sprijinirea Hospice Casa Speranței, Mihaela Rădulescu a realizat un nou pictorial nud, în care se vede maturitatea femeii Mihaela.  

„Nudul de acum e despre altceva – e despre lupta cu o mentalitate prăfuită, care așază femeile de vârsta mea pe un fel de bancă de rezerve a societății sau, și mai rău, pe o linie moartă, profesional și… în general. Eu și atâtea alte femei grozave de aceeași generație PUTEM, IUBIM, MERITĂM, ȘTIM ȘI SUNTEM MINUNATE, trebuie doar să ne vedeți cu adevărat, nu să ne judecați după niște cifre anoste. În toată viața mea nu m-am simțit mai în formă, mai stăpână pe simțurile și dorințele mele, mai frumoasă, mai puternică, mai iubită și mai… imună la părerea celorlalți”, a declarat Mihaela Rădulescu într-un interviu acordat revistei Viva, pe a cărei copertă o veți putea vedea luna viitoare.

Mihaela Rădulescu a afirmat, în același interviu, că nu se teme de critici, mai ales că este obișnuită cu acestea, fiind deseori pusă la zid. „Am stat de multe ori și am zâmbit de acolo, privind la toți cei care se agitau împotriva mea. Face parte din decorul meseriei mele”, a mărturit Mihaela Rădulescu, adăugând faptul că nici acest pictorial, nici cel din 2006, nu au nimic din „vibe”-ul revistelor Playboy, așa cum lumea se gândește când e vorba de pictoriale nud.

Citește și: Andreea Raicu, nud artistic la 43 de ani