Arest
Arest. Sursa foto: sirileprotv.ro

Un tânăr de 25 de ani, din comuna braşoveană Cristian, a fost arestat preventiv sâmbăt. El este acuzat că ar fi şantajat două foste concubine că va publica fotografii compromiţătoare cu acestea, dacă nu îndeplinesc anumite solicitări ale sale.

Potrivit unui comunicat remis de IPJ Braşov, barbatul, aflat la momentul faptelor sale în Germania, a fost prins de poliţişti la revenirea în ţară, pe aeroport.

 Conform sursei citate, una dintre fostele concubine ale tânărului s-a prezentat la poliţie la începutul anului, sesizând faptul că a primit mai multe apeluri şi mesaje prin intermediul unui canal de socializare, în conţinutul cărora i se cerea să îndeplinească anumite acte, în caz contrar cel care a contactat-o urmând să facă publice imagini compromiţătoare în care femeia era în ipostaze intime.„În timp ce poliţiştii efectuau verificări asupra acestui caz, la unitatea de poliţie s-a mai prezentat o persoană vătămată, care a semnalat faptul că a fost supusă unor acte de şantaj în cursul anului trecut, cercetările poliţiştilor ducând către aceeaşi persoană.

Investigaţiile au dus la identificarea autorului, în persoana unui tânăr, de 25 de ani, din comuna Cristian, judeţul Braşov, aflat pe teritoriul statului german la momentul stabilirii identităţii acestuia.

În continuare, organele de cercetare penală au emis un mandat de aducere, iar suspectul a fost oprit pe aeroport, la intrarea în ţară, şi condus la unitatea de poliţie, unde s-a dispus măsura reţinerii sale, în dosarul în care este anchetat”, se arată în comunicatul citat. Parchetul de pe lângă Judecătoria Braşov a precizat, la rândul său, că faţă de tânărul de 25 de ani s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale cu privire la săvârşirea a două infracţiuni de şantaj în formă continuată, el fiind arestat preventiv, sâmbătă, pentru 30 de zile în baza deciziei Judecătoriei Braşov.

Criminalul de la Bascov, condamnat pe viaţă pentru că și-a ucis întreaga familie