Victor Costache

Acuzat de curând cum că ar exista un conflict de interese între poziția sa de ministrul al Sănătății și contractul de angajare pe care îl are cu o clinică privată din Sibiu, ministrul Victor Costache se află într-un impas mediatic. Odată ce presa a pus mâna pe această informație, e greu să o mai dai la întors și să spui că nu-i așa. Astfel, întrebat dacă are de gând să îl demită pe Costache, Ludovic Orban a declarat că nu vede niciun motiv pentru a face așa ceva, întrucât Victor Costache și-ar face treaba de medic în weekend, în loc să plece în vacanțe, ca orice om.

Citește și: Costache se victimizează, nu demisionează

„Domnul ministru al Sănătății operează sâmbăta și duminica. În loc să se ducă în vacanțe, să se ducă la munte, operează, pentru că este un doctor renumit, este un medic care e căutat de pacienți. Pacienții care sunt operați de el își exprimă în mod expres solicitarea de a fi operați de dl. doctor Victor Costache. Evident că pentru a putea opera era necesar un contract, contract care e la o sumă minimă. (20512 lei brut pe lună – n.r.) Asta înseamnă o sumă care este… Nu putea să opereze dacă nu era angajat”, a afirmat Ludovic Orban, despre poziția lui Costache în Ministerul Sănătății.

Citește și: Ministrul care şi-a angajat 21 de consilieri

Se menționează faptul că într-adevăr, Victor Costache ar fi fost contactat de către Agenția Națională de Integritate înainte de a semna actele de angajare cu spitalul privat din Sibiu și că nu s-ar fi constatat nicio neregulă în acest sens.

„Dacă ar fi existat un conflict de interese, cel mai probabil ar fi fost declarat până azi. (…) Nu văd niciun fel de conflict între poziția de ministru și faptul că el operează în continuare ca medic.”, a adăugat Ludovic Orban, referitor la acest subiect.

Atât timp cât nu există lucruri foarte clare care să ducă la o astfel de decizie, cât nu există motive cum să iau în calcul așa ceva?”, a concis Orban.

#News