Simona Halep
Simona Halep

Statul nu te iartă, îți oferă cadou un dosar și nici nu te amână. Nu are importanță dacă numele tău este Halep sau ești o simplă Simonă. Și nu prea contează nici sumele. Dosarul rămâne dosar, iar presiunea rămâne presiune.

Unii primesc înștiințări pentru câteva centime, iar Simonei Halep i-a fost deschis un dosar de executare silită pentru aproximativ 180.000 de lei. Banii ar reprezenta contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi impozit pe venit. Deşi a achitat, Simona şi-a căutat dreptatea în instanţă, dar nu i-a fost deloc simplu. Judecătoria a decis miercuri, 28 octombrie, anularea titlurilor executorii şi a obligat ANAF să-i restituie suma de 178.364 lei executată în mod nelegal, precum şi dobânzile aferente. Decizia însă nu este definitivă, scrie replicaonline.ro.

”Admite contestaţia la executare, astfel cum a fost modificată. Anulează executarea silită însăşi şi toate actele de executare silită subsecvente, inclusiv Titlul executoriu nr. 133010041149073/29.01.2020, în referire la suma de 178.364 lei.

Dispune întoarcerea executării silite pentru suma totală de 178.364 lei, sens în care obligă intimata la restituirea către contestatoare a sumei totale de 178.364 lei executate în mod nelegal, precum şi la plata dobânzii aferente sumei totale de 178.364 lei, calculate conform art. 174 alin. (5) C. proc. fiscală de la data achitării fiecărei sume componente a sumei de restituit – 58.491 lei reprezentând contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi 119.873 lei reprezentând impozit pe venit aferent declaraţiei unice – şi până la data restituirii integrale.

Admite, în parte, cererea de acordare a cheltuielilor de judecată şi reduce onorariul de avocat de la suma de 25.659 lei la suma de 5.000 lei. Obligă intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.300 lei, constând în onorariu avocat redus în cuantum de 5.000 lei şi taxă judiciară de timbru aferentă cererii de întoarcere a executării silite în cuantum de 300 lei. Executorie. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare; cererea se depune la Judecătoria Constanţa. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 28.10.2020”, se arată în minuta instanţei.

Citește și: Dana Budeanu dă cu praștia-n Esca: ”Te prostituezi!”

#News

Foto