Gabriela Firea

Fostul edil al Capitalei Gabriela Firea a declarat, într-o conferință de presă, că oprirea cursurilor în Capitală i se pare o metodă exagerată pentru care nu ar exista niciun fel de justificare. Mai mult decât atât, aceasta îi cere noului Prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu, să redeschidă școlile la nivel de București. În același context, Firea a sugerat că soluția optimă, în opinia acesteia, ar fi testarea în masă a elevilor, cât și a corpului didactic, urmând exemplul altor state europene.

Gabriela Firea: „Ce este de făcut? Ceea ce face toată Europa, să fie testați elevii, să fie testați profesorii”

„Vreau să vorbesc despre această situație singulară la nivel european și aberantă, spun eu, cu privire la închiderea școlilor în Capitală. Așa cum știți, s-a luat această măsură, o măsură injustă pentru toți profesorii și elevii. În Europa doar România și Lituania țin școlile închise. Care este motivul pentru ca școlile din București în care nu au fost cazuri sau a fost un caz, două, să fie oprite cursurile? Nu există nici o justificare. Cerem noului prefect al Capitalei să redeschisă școlile din Capitală. Ce este de făcut? Ceea ce face toată Europa, să fie testați elevii, să fie testați profesorii și doar acolo unde se constată un focar se poate închide o clasă sau mai multe, dar nu să iei o măsură atât de radicală, nedreaptă de a închide toate unitățile de învățământ dintr-un oraș așa mare cum este Bucureștiul doar pentru că așa vrea Guvernul.”, a declarat fostul edil al Capitalei, Gabriela Firea, în cadrul unei conferințe de presă.

Citește și: Firea își amintește din nou despre testările în masă, acuzând Guvernul

#News