Nicușor Dan: „Îi îndemn pe români să voteze cu capul”

Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan îi îndeamnă pe bucureșteni să „voteze cu capul”, pentru cea mai bună formulă de guvernare.

„Am votat pentru dezvoltarea României și a Bucureștiului, avem o oportunitate extraordinară prin cei 80 de miliarde bani europeni care vin. Am votat pentru colaborare și pragmatism, pentru București e foarte important să existe colaborare cu autoritățile centrale. Am votat pentru justiție și parcursul european al României și implicit împotriva celor care au periclitat această direcție. Îi îndemn pe români să vină la vot pentru că e vorba de viața lor în următorii 4 ani și chiar dacă suntem un popor latin și implicit emoțional, îi îndemn pe români să voteze cu capul, să aibă în minte ce s-a întâmplat în România în ultimii 4 ani și să se gândească care e cea mai bună formulă de guvernare pentru următorii patru ani”, a declarat Nicușor Dan.

Citește și: Iohannis:„Alegerile nu se câștigă în sondaje”

#News