Eveniment pentru protecția împotriva seismelor, organizat la București

România este o țară cu risc seismic ridicat, înregistrând, de-a lungul timpului, o serie de cutremure mari. Seismele afectat serios mai multe orașe, au produs pagube materiale și au curmat vieți omenești

În perioada 4-9 septembrie 2022, România găzduiește, la București, evenimentul ”Third European Conference on Earthquake Engineering & Seismology”.

Este vorba despre unul din cele mai importante evenimente științifice în domeniu, din întreaga lume.

Evenimentul se va desfășura la Palatul Parlamentului, sub Înaltul Patronaj al Președintelui României

Acțiunea este organizată de către Asociația Română de Inginerie Seismică, împreună cu Universitatea Tehnică de Construcții București – UTCB și Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Potrivit comunicatului, conferința este de o importanţă majoră, atât la nivel global, cât şi local.

România este o țară cu risc seismic ridicat

Este important de precizat că, în România, există nu mai puțin de 14 surse seismice. Toate acestea contribuie la hazardul seismic, țara noastră fiind una dintre țările cu risc seismic ridicat.

Seismicitatea din România este grupată în mai multe zone epicentrale: Vrancea, Făgăraș – Câmpulung, Banat, Crișana, Maramureș și Dobrogea de Sud.

Alte zone epicentrale de importanță locală pot fi găsite în Transilvania, Galați, în zona Jibou și râul Târnava. Există și zone situate în partea de nord și de vest a Olteniei, în nordul Moldovei și în Câmpia Română

”Third European Conference on Earthquake Engineering & Seismology” este un eveniment desfășurat la București și susținut de Construcții Erbașu, în calitate de sponsor principal

Peste 700 de participanți (specialiști din cercetare, proiectare, învățământ și constructii) din peste 60 de țări, își propun să identifice modalități de reducere a riscului seismic prin cooperarea, comunicarea și dezbaterea progreselor europene, dar și să promoveze ingineria seismică și seismologia, în vederea creșterii rezilienței societății la cutremur”, mai transmite comunicatul.

Mai multe detalii în ceea ce privește organizarea, desfășurarea evenimentului și programul acestuia pot fi găsite aici.