Foto: Pixabay.com

Șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat a declarat, vineri, la Digi 24, că va urma o perioadă solicitantă, din punct de vedere medical. Pe lângă infectările cu Covid sunt așteptate și infectările cu gripa sezonieră, care va pune o presiune în plus pe populație, de aceea Arafat consideră necesară vaccinarea antigripală a celor din categoriile de risc.

„Sunt persoane care vor avea poate ambele infecţii simultan, sunt persoane care vor avea numai una sau numai alta şi persoanele vulnerabile, din păcate, sunt vulnerabile pentru amândouă. Persoanele vârstnice, persoanele cu comorbidităţi sunt vulnerabile şi pentru gripă şi pentru Covid. Vaccinarea este extrem de importantă şi de data asta trebuie ca oamenii să înţeleagă măcar acum să nu mai asculte de atacurile împotrivă şi să se vaccineze.

Au o şansă mult mai bună să scape măcar de riscul acesta al gripei sezoniere sau să-l atenueze, pentru că vaccinarea nu garantează că nu vei face deloc, dar poate ajuta ca dacă faci (gripă – n.r.) să fie mai uşor impactul bolii respective asupra organismului”, a afirmat Raed Arafat la Digi 24.

Totodată, Arafat consideră că este foarte important să se respecte măsurile, elementare, impuse de autorități: purtarea măștii, spălatul pe mâini și distanța fizică.

Citește și: Arafat: „Septembrie și octombrie, două luni dificile”

#News