Pentru alegerile locale din 27 septembrie au fost stabilite măsuri speciale de prevenire a răspândirii cu noul coronavirus. Astfel, pe lângă regulile de igienă, distanțare fizică din ziua votului, Autoritatea Electorală Permanentă a anunțat că bolnavii cu Covid, atât cei izolați sau carantinați, cât și cei spitalizați vor putea vota la „urna mobilă”.

„Vor putea să ceară urna specială, denumită urnă mobilă în termeni populari. Îşi vor exercita dreptul la vot în condiţii normale, pentru că Institutul Naţional de Sănătate Publică a comunicat că portul măştii de către ambele persoane diminuează aproape la maximum această răspândire a virusului”, a declarat Mituleţu-Buică într-un interviu acordat Agerpres, citează Digi24.

Măsuri speciale pentru cei din ATI

„Condiţii speciale ar fi create doar pentru persoanele care se află la terapie intensivă, pentru că acolo se află un mediu diferit şi va trebui să fie purtat combinezonul acela şi luate toate măsurile de siguranţă. În rest, nu există o problemă de răspândire a virusului, indiferent că ne ducem în alte secţii din spitale sau la domiciliul acestor persoane”, a susţinut preşedintele AEP, potrivit sursei citate.

Campania electorală începută vineri este una atipică: cu obligativitatea purtării măștii de către toți cei prezenți la prezentările candidaților, cu un număr redus de participanți (50 în spațiile închise, 100 în spațiile deschise), cu distanțare fizică.

Citește și: România, cu 21.000 de „majori” în plus la alegerile locale

#News