Ludovic Orban / Foto: Guvernul României

În urmă cu câteva săptămâni, membrii Parlamentului îi lansau premierului Ludovic Orban o invitație în Camera Deputaților pentru a da explicații cu privire la modul în care Guvernul condus de acesta a gestionat pandemia. La momentul respectiv, premierul Orban lăsa loc de interpretări, declarând că nu ar refuza o astfel de ocazie, caz în care ar fi invitat, sugerând că o astfel de invitație nu ar fi fost lansată la momentul respectiv. Cum, între timp, invitația a fost lansată, Orban a revenit asupra declarațiilor spunând că cele 5 minute acordate în plen nu i-ar fi de-ajuns pentru a realiza o analiză completă a acțiunilor Guvernului.

Premierul Orban: „Oricând mi se solicită un raport privitor la starea de alertă îl prezint”

„Am prezentat raportul privind starea de urgență, potrivit legii și hotărârii Parlamentului. Oricând mi se solicită un raport privitor la starea de alertă îl prezint și eu mă prezint. Am fost chemat luni, dar am fost chemat pe mai multe subiecte – deschiderea școlilor, organizarea alegerilor… În cele cinci minute pe care mi le acordă cu mare generozitate conducerea Camerei Deputaților îmi va fi foarte greu să mă refer la toate temele, dar voi încerca”, a declarat, în cursul zilei de azi, Ludovic Orban.

Citește și: Orban ar putea înăspri unele condiții de la 1 august

#News