Traian Berbeceanu

Comisarul-șef în rezervă, Traian Berbeceanu, va candida la Primăria Sectorului 4, conform unor surse PNL. În vârstă de 52 de ani, Berbeceanu ocupă în prezent funcţia de Şef de Cabinet al Ministrului de Interne, Marcel Vela și a decis să înceapă o carieră în administrație, la mai puțin de două luni de la momentul înscrierii în PNL.

„Voi fi un simplu membru de partid, fără să vizez vreo funcție de conducere. Nu mă interesează vreo candidatură personală, nu îmi doresc niciun loc pe vreo listă. Dar voi susţine, cu toată puterea şi priceperea, candidaţii desemnaţi, având convingerea că, împreună, avem şansa să schimbăm ceva”, scria Berbeceanu, pe Facebook, la scurt timp după înscrierea în PNL.

Traian Berbeceanu a lucrat în Poliţie timp de 25 de ani, până la pensionarea sa din 2018 şi a condus Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Alba Iulia între anii 2005 şi 2013, până la punerea sa sub învinuire într-un dosar în care, la judecarea pe fond, a fost achitat de toate infracţiunile de care a fost acuzat de procurorii DIICOT şi care se află în prezent, în apel, la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României.

Citește și: PNL ar trebui să-și nominalizeze candidații proprii la locale înainte să fie prea târziu

HashtagNews.ro