foto facebook

Fostul ofiţer MAI, Nelu Lupu, considerat „pacientul 17” de la Spitalul Gerota, care ar fi minţit că a călătorit în Israel şi a infectat zeci de medici şi alte persoane, a fost audiat de anchetatori. Deși este responsabil de infectarea a mai multor persoane, printre care fiul, nora însărcinată și nepotul de trei ani, bărbatul de 60 de ani se declară nevinovat.

Nelu Lupu le-a spus anchetatorilor că nu el este responsabil de suferința oamenilor dragi sau a cadrelor medicale cu care a intrat în contact și crede că s-a infectat cu Covid-19 în România, și nu în Israel, așa cum susțin judecătorii.

Însă realitatea este alta. Oficialii Spitalului Gerota, care aparţine Ministerului Afacerilor Interne (MAI), au transmis, în luna martie, clarificări cu privire la pacientul care a fost diagnosticat cu coronavirus, precizând că ofiţerul a semnat, la internarea în spital, un formular în care anunţa că nu a călătorit în străinătate.

Cine este Nelu Lupu

Despre acest bărbat se știe că este un fost adjunct al Poliției Capitalei, om la 60 de ani, în prezent angajat la ADP Sector 4, care a fost în Israel într-o excursie de 10 zile și s-a întors la 26 februarie. S-a simțit rău și s-a internat la spitalul cu regim special pentru polițiști, Dimitrie Gerota. Când a fost întrebat de medici dacă a călătorit în străinătate, a spus că nu. Medicii i-au trimis la Spitalul Matei Balș analizele și, pe 9 martie, a fost diagnosticat cu coronavirus. Abia după ce a fost anunțat ca „pacientul cu nr. 17”, fostul șef adjunct al Poliției Capitalei, ani de-a rândul șef de poliție pe la diferite sectoare, a recunoscut că a mințit.

A infectat persoane dragi cu Covid

Și-a infectat fiul, nora însărcinată și nepotul de trei ani, medicul gastroenterolog care l-a tratat la Spitalul Gerota, mai mulți pacienți, șoferul. Fiul său, angajat la SRI, și-a infectat doi colegi. Prietena cu care a fost în Israel a determinat închiderea Serviciului de Evidența Populației din Primăria Capitalei și a trimis în izolare 70 de colegi.

#NEWS