Prioritățile lui Cîmpeanu: redeschiderea școlilor atunci când situația o va permite

Ministrul Educației: „Cu siguranță, Ministerul Educației își dorește redeschiderea școlilor cât mai devreme posibil, dar asta va fi discutat cu Ministerul Sănătății”

Proaspătul ministru al Educației Sorin Cîmpeanu a declarat că una dintre prioritățile ministerului pe care îl conduce este redeschiderea școlilor, cu mențiunea că acest lucru se va întâmpla doar atunci când situația epidemiologică o va permite. Pentru o coordonare mai bună a situație de față, Cîmpeanu a adăugat că are de gând să colaboreze cu Ministerul Sănătății.

„Cu siguranță, Ministerul Educației își dorește redeschiderea școlilor cât mai devreme posibil, dar asta va fi discutat cu Ministerul Sănătății. În funcție de situația epidemiologică, de evoluția ei și de ceea ce fac alte state. Cert este – și vă pot spune asta foarte clar – că prioritate vor avea grădinițele și învățământul primar, fără să neglijăm învățământul gimnazial, liceal, universitar, dar acolo apropierea este cea mai necesară între cadrul didactic și copil, în grădiniță și învățământul primar. Acolo ne vom concentra.”, a declarat Sorin Cîmpeanu.

Sorin Cîmpeanu vrea să remedieze „lacunele”

Același Cîmpeanu a mai declarat că este necesară găsirea unei soluții viabile în ceea ce privește eliminarea lacunelor din sistemul de învățământ, referindu-se în acest caz la pierderea de informație din programa școlară și la compensarea eventualelor cursuri peste care s-ar fi sărit, din pricina inegalității sociale dintre copiii proveniți din medii diferite.

„De asemenea, ne vom concentra pe clasa a VIII-a și pe elevii clasei a XII-a, pentru că ei vor susține examene naționale, și nu în ultimul rând e nevoie de prioritizarea școlilor care, să spunem, au avut un acces deficitar la tehnologie și la internet, pentru că sunt câteva sute de mii de copii care în toată această perioadă au putut să facă ceea ce numim învățământ online într-o manieră deficitară – o spun cu toată răspunderea. Când spun că prioritizăm aceste trei categorii – grădiniță, învățământ primar, clasa a VIII-a, XII-a și școlile defavorizate, să le spunem în așa fel – mă refer nu numai la urgența deschiderii acestor școli, ci mă refer și la nevoie de acțiuni remediale, pentru a compensa cât se poate de mult, din timp, pierderile aferente aceste perioade”, a mai spus Sorin Cîmpeanu, ministrul Educației.

Citește și: Turcia mai așteaptă. Vaccinarea, amânată

#News