Centrul Cultural al Sectorului 1 vă invită la o seară muzicală oferită de Cvartetul Passione în data de 29 august 2020, începând cu orele 19:30. Evenimentul va avea loc în Parcul Kiseleff, mai exact în Zona Foișor și va avea o durată aproximativă de două ore. De reținut că evenimentul este pus la dispoziție gratuit.

Muzică de promenadă în Sectorul 1, un eveniment organizat de Centrul Cultural al Sectorului 1

„Sâmbătă, de la ora 19:30, Primăria Sectorului 1 prin Centrul Cultural al Sectorului 1 vă invită la o nouă seară muzicală, oferită de Cvartetul Passione, în cadrul evenimentului „Muzică de promenadă în Sectorul 1”. Intrarea este liberă sâmbătă, 29 august | 19:30 – 21:00 Cvartet Passione Parcul Kiseleff (Zona Foișor)”, se arată pe pagina de Facebook a Centrului Cultural al Sectorului 1.

În cadrul evenimentului se vor respecta normele de distanțare socială. Purtarea măștii pe durata concertului este obligatorie pentru toți participanții.

Despre Cvartetul Passione

Cvartetul Passione s-a înființat în anul 2006 și le are în componenţă pe violonistele Diana Jipa, Cristina Paşa, pe violista Mădălina Penciu şi pe violoncelista Violeta Tuţă Popescu. Toate cele patru artiste sunt absolvente ale Universității de Muzică din București, fiind în prezent cadre didactice de profil.

Cvartetul Passione a susținut, de la înființare, concerte în România, Italia, Qatar, Grecia, Cipru, Japonia, Germania, Turcia și Franța.

Citește și: Tudorache, în vizită prin cartiere. Ce e de competența primăriei, se va rezolva – promite primarul

#News