Peste 20 de zboruri anulate în Mexic

Cauza o reprezintă vulcanul Popocatépetl, care a aruncat în atmosferă o coloană de cenuşă până la 2.000 de metri

Vulcan
Vulcan sursa foto pixabay

Vulcanul Popocatépetl din Mexic a aruncat marţi în atmosferă o coloană groasă de cenuşă care a ajuns la o înălţime de 2.000 de metri. Acest lucru a provocat anularea a peste 20 de zboruri pe aeroportul din Ciudad de Mexico, situat la circa 72 de kilometri distanţă, au indicat autorităţile, potrivit g4media.ro.

=

„Douăzeci şi două de zboruri operate de diferite companii aeriene naţionale şi internaţionale au fost anulate din cauza verificărilor de siguranţă efectuate la avioane ca urmare a cenuşii întâlnite în zbor”, a indicat Aeroportul Internaţional din Ciudad de Mexico (AICM) pe reţeaua de socializare X.

AICM a precizat că nu a fost necesară suspendarea operaţiunilor şi că urmăreşte îndeaproape traiectoria cenuşii, care se îndreaptă spre Golful Mexic (est). Autorităţile federale au menţinut marţi alerta cu două trepte sub nivelul maxim de pericol. Ele au avertizat asupra căderilor de cenuşă în cele trei state din centrul ţării aflate în jurul vulcanului: Morelos, Puebla şi Mexico. Unele zone din capitală ar putea fi, de asemenea, afectate.

Ultima fază eruptivă intensă datează din mai 2023. Vulcanul Popocatépetl („muntele care fumegă” în limba nahuatl) s-a trezit la viaţă în 1994 după ce a „dormit” aproape 70 de ani şi de atunci a cunoscut mai multe pusee de activitate

În 1997, cenuşa sa a acoperit Ciudad de Mexico şi regiunea înconjurătoare.În timpul perioadelor de activitate maximă a fost necesară evacuarea locuitorilor din comunităţile rurale învecinate. Circa 25 de milioane de persoane trăiesc pe o rază de 100 de kilometri în jurul vulcanului. Asistentă medicală din Galați, reținută de polițiști