USR PLUS vrea și eliminarea imunității parlamentare

Deputatul USR, Stelian Ion consideră că Parlamentul este „un paravan pentru tot felul de personaje care s-au ascuns pentru a scăpa de justiţie”. Acesta vrea ca în viitoarea legislatură să fie organizat referendumul „Fără penali”, proiect care stagnează în acest moment, mai mult, useriștii își doresc și eliminarea pensiilor speciale, precum și imunitatea parlamentară.  

 „Vrem o Românie fără penali în funcţii publice, fără pensii speciale şi fără imunitate parlamentară. Începând cu 6 decembrie vom depune efort pentru a elimina pensiile speciale, le vom elimina şi pe cele pentru aleşii locali şi pentru celelalte categorii. Iar acolo unde sunt impedimente vom construi proiecte pentru a trece de filtrul Curţii Constituţionale. Iar Fără Penali în funcţii publice va fi literă în Constituţie, pentru ca pe viitor să fie regulă de bun-simţ să nu mai poţi fi ales dacă ai săvârşit fapte de corupţie cu intenţie. Rămâne doar ca proiectul să fie deblocat în Parlament, iar în viitoarea legislatură vom organiza referendumul. În prezent Parlamentul a devenit paravan pentru tot felul de personaje care s-au ascuns pentru a scăpa de justiţie. Într-un stat normal democratic, parlamentarii nu se ascund în spatele imunităţii parlamentare. Nu există niciun motiv pentru care un parlamentar bănuit de fapte de corupţie să se ascundă în spatele imunităţii. Un obiectiv asumat de USR PLUS este eliminarea imunităţii parlamentare. Parlamentul trebuie să fie unul curat”, a declarat candidatul Alianţei URS PLUS în Constanţa pentru Camera Deputaţilor Stelian Ion într-o conferinţă de presă.

Citește și: Un deputat USR nu crede în bunele intenții ale președintelui

#News