Preşedintele PNL Sector 6, Ciprian Ciucu, a fost desemnat candidatul formaţiunii pentru Primăria Sector 6, decizia Biroului Politic urmând a fi validată de Consiliul Naţional al PNL. Anunțul a fost făcut chiar de Ciprian Ciucu pe Facebook.

Mesaj postat pe Facebook de președintele PNL Sector 6

”Acum, în această seară (n.r. – miercuri), am o singură promisiune: nu o să vă pară rău pentru că mi-aţi dat încrederea voastră. Cei din Sectorul 6 vor vedea diferenţa. Cred că în acest moment, în acest context, am prima şansă în Sectorul 6 la alegerile de peste 3 luni. Este timpul oamenilor noi şi al echipelor curate din partidele mai vechi şi mai noi. Important este să fim împreună”, a scris Ciucu.

Ciprian Ciucu a fost consilier general până în decembrie 2019, când a anunţat că renunţă la funcţie pentru a deveni preşedintele Agenţiei Funcţionarilor Publici.

Citește și Firea îi dă coșmaruri lui Ciolacu, decizie radicală luată de PSD

„Fiind o poziţie executivă la rang de secretar de stat, este incompatibilă cu orice altceva şi am fost nevoit să-mi dau demisia din Consiliul General. Asta nu schimbă, însă, lucrurile: îmi menţin obiectivele politice şi interesul pentru Bucureşti!

Ciprian Ciucu, ales președinte al PNL Sector 6 în februarie 2020

Voi urmări în continuare şedinţele Consiliului General până la alegerile de peste şase luni şi voi comunica despre Bucureşti ca şi până acum”, a scris Ciucu pe Facebook.

În februarie 2020, Ciprian Ciucu a fost ales preşedinte al PNL Sector 6.

Ludovic Orban a anunţat, vineri, că PNL are 30 la sută din Bucureşti şi este umăr la umăr cu PSD, conform unui sondaj de opinie. Liderul liberal susţine că PNL are capacitatea de a câştiga alegerile în patru sectoare, situaţia cea mai dificilă pentru liberali fiind în Sectorul 3.

#NEWS