Captură video Youtube/Truly
Captură video Youtube/Truly

Organizatorii unui concurs din Marea Britane sunt în căutarea celui mai urât câine, precizând că vor să primească ”poze greu de privit”, transmite publicația Mirror.

Premiul constă într-o ”schimbare de look”. Practic, cel mai urât cățel va fi star într-o ședință foto,  câștigătorul fiind anunțat de Revelion.

Britanicii sunt invitați să trimită poze cu câinii lor, scopul competiției fiind acela de a stabili care este cel mai urât câine din Marea Britanie

În timp ce organizatorii competiției susțin că fiecare câine este frumos în ochii stăpânilor lor, aceștia doresc să le sărbătorească și pe animalele de companie care sunt greu de privit.

De cele mai multe ori, aceste animale sunt ținta glumelor sau sunt disprețuite din cauza aspectului lor.

Un purtător de cuvânt al companiei de fotografie ParrotPrint.com, compania care a organizat competiția, a declarat că Marea Britanie este o țară de iubitori de câini.

Cu toate acestea, există câteva animale de companie atât de urâte, încât doar un stăpân devotat le-ar putea iubi.

Va fi premiată ”urâțenia absolută”

Vorbim despre urâțenia absolută, câinii care sunt cu adevărat greu de privit. Există niște câini cu aspect îngrozitor. Vrem să le oferim și lor șansa de a stăluci. Dacă crezi că al tău câine este foarte hidos, atunci vrem să-l vedem și noi. Câștigătorul va primi o ședință de îngrijire profesională și o ședință foto. Vrem să vedem dacă putem transforma un câine urât într-un cățel frumos. În același timp, ne-am propus să-i facem pe stăpâni zâmbească”, au transmis reprezentanții companiei foto.

De asemenea, compania a precizat că există o mulțime de câini drăguți în Marea Britanie, dar nu frumusețea este scopul concursului.

Nu vrem să auzim de ei. Aceasta este o competiție pentru cei mai urâți câini din țară”, au adăugat organizatorii concursului.

Înscrierile au început în această săptămână. 12 câini declarați câștigători vor fi anunțați în decembrie.

După, de Revelion, va fi anunțat titlul cel mare.

Britanicii au început să trimită fotografiile pe site-ul uglydog@parrotprint.com.