Ion Cristoiu a comis-o din nou!

Se pare că nici vârsta și nici izolarea nu-l ajută foarte tare pe Cristoiu. Nu trece ziua, că matusalemicul jurnalist o comite din nou. De data asta se pare că acesta își îndreaptă atenția spre cele sfinte, susținând că e imperios să punem în aceste momente biserica pe primul loc.

De-ar fi să-i ascult declarațiile și să-i dau crezare, probabil că aș trage automat concluzia că noi, ca planetă, am cam tras lozul necâștigător și că singura salvare mai poate veni doar din partea unei rugăciuni. Asta, așa, ca să dau o notă cât de cât logică spuselor lui Cristoiu.

„-În asemenea momente de restriște, iar acum este un moment de restriște, a intervenit întotdeauna, de la Isus Hristos, o instituție numită biserica. Biserica nu în sensul să ne lecuiască de virus, nu știu, și în vremea de ciumă erau călugării care riscau.

-Unde sunt preoții, confesorii, mănăstirile? Marea problemă nu este că murim de virus, ci de restriște. Oamenii stau în case, este un dezastru, sunt cupluri care nu au fost obișnuite cu statul împreună, s-au amăgit, se certau, der nu aveau când, poate se vedeau seara și dormeau în dormitoare separate. Acum nu ai cum, cuplurile trebuie să conviețuiască, să aibă grijă de copii.

-Oamenii încep să aibă uriașe probleme sufletești, absența optimismului, aici trebuie să vină biserica.

-Îndemn preoții să nu mai asculte de Sinod, să treacă ei, oamenii au nevoie nu de vindecare de virus, ci sufletească, biserica, creștini, preoți, călugări, toți trebuie să treacă. Nu se poate. Biserica trebuia să fie în prima linie a solidarității. S-ar putea ca noi, oamenii, să ieșim din criza economică, să ne trezim cu o criză psihologică uriașă. Va fi o mare problemă, vine primăvara, te uiți pe fereastră vezi zarzărul înflorit și tu nu ai voie să ieși că nu ai adeverință

– Mă miră că biserica nu intervine. (…) Politicienii se ocupă de bătălia electorală, biserica nu știu ce face, presa încearcă să supraviețuiască, faimoșii lideri de opinie au dispărut. Ar trebui ca liderii de eopinie să fie în prima linie. Poate mai sunt intelectuali care le dau speranțe.” – cele mai importante declarații ale lui Ion Cristoiu, potrivit stiripesurse.ro.

Citește și: Ion Cristoiu, 71 ani, speriat că-l închid autoritățile fasciste la domiciliu

#News