Nadine renunță la România, unde s-a simțit „încorsetată”

Studentă la psihologie, fosta elevă de la „Școala Vedetelor” reușește să își disciplineze propriile trăiri

Nadine, stabilită în Franța de unde studiază psihologia, în formatul online, atât de des folosit din cauza pandemiei, renunță la România, susținând că locul în care trăiește îi mai reduce din „anxietatea provocată de Covid”, mai mult, că nu vrea să se „hrănească” cu emoțiile, nostalgiile sau fricile pe care le are.

Declarată un „om al extremelor”, Nadine a mărturisit într-un interviu acordat Cancan, că extremele au fost un succes pentru ea, viața în SUA au făcut-o să prindă „gustul” unei societăți diferite de cea în care a trăit și s-a format, dar familia tot în România și-a întemeiat-o. După ce am stat atâția ani în SUA, am prins gustul unei anume societăți, apoi am revenit în România și mi-am dezvoltat o familie și m-a determinat să-mi pun această idee deoparte. Covid-ul m-a pus la colț și nu mă mai vedeam închisă în casă, întrebându-mi când pot să merg fără mască. Și pentru că am nevoie să am un pic mai mult control asupra vieții, am făcut această mișcare, care s-a demonstrat a fi una înțeleaptă. Locul în care trăiesc îmi mai reduce din anxietatea provocată de Covid”, a declarat Nadine pentru Cancan.

Studentă la psihologie, Nadine să și primele semne de maturitate în privința propriilor trăiri, pe care a reușit să le „disciplineze”, astfel încât să nu se gândească la ceea ce a rămas acasă, ci să culeagă roadele unei altfel de experiențe, subliniin că pentru ea nu există dor. „Eu nu încurajez acele emoții, nu stau să am nostalgii, nu-mi permit să mă gândesc la ce a rămas acasă. Am nevoie de o disciplină a emoțiilor ca să mă pot bucura de altceva. Dau la schimb masa de sărbători ca să mă bucur de experiența asta”, a mai spus Nadine.

Mai mult, după anul pe care și l-a propus să îl petreacă în Franța, unde s-a mutat cu soțul, copilul, „fiecare cu câte o valiză şi nimic mai mult”, cățelul ajuns și el după o lună, urmând să vină și cele cinci pisici, fosta solistă de la Școala Vedetelor ia în calcul o relocare în Spania. Și asta în contextul în care pandemia pare să fie departe de a se încheia. „Mi-ar plăcea să mergem să explorăm Spania. Tot pentru o perioadă de un an. Aș încerca! Pentru că într-un an tot nu se va rezolva cu Covid-19, dar vreau să aleg să trăiesc această «lipsă de control» când sunt pe plajă în Spania. Iar eu la nivel conștient și inconștient să zic: «Măcar asta am ales eu». Și am un copil de crescut care nu pricepe magnitudinea acestei pandemii și nu vreau ca frustrările mele și fricile mele să-l afecteze. Mami și tati trebuie să fie zdraveni la cap ca să-i oferim un echilibru”, a mai spus Nadine.

Citește și: Nadine este cu visurile împlinite: studentă la Psihologie, în SUA