Copil in spital
Copil in spital. Sursa foto: rfi


Spitalul Județean de Urgență (SJU) „Mavromati”din Botoșani se confruntă de câteva luni cu o lipsa de medici, una din cele mai grave situații fiind la la Secția Exterioară Săveni a SJU, potrivit g4media.ro.

 Spitalul din Botoșani  este a treia unitatea sanitară considerată cea mai mare din țară, ca număr de paturi

Astfel, spitalul județean din Botoșani are 1.538 de paturi, având secții care se află la zeci de kilometri distanță una față de cealaltă.

La Secția Exterioară Săveni a SJU, secția de Pediatrie s-a închis în urmă cu o lună de zile, deoarece ambii medici pediatri care își desfășurau activitatea aici nu mai lucrează în prezent. Practic, unul dintre medici s-a pensionat, al doilea intrând în concediu de creștere al copilului. Potrivit declarației Doinei Caba, managerul SJU „Mavromati, momentan activitatea este suspendată la secția exterioară de Pediatrie Săveni pe o perioadă de 30 de zile, fiind făcute toate eforturile pentru redeschiderea acestei secții pentru pacienții care se adresează acolo.


„ De aceea și suspendarea se face doar pe 30 de zile, pentru că noi continuăm să căutăm un specialist care să meargă acolo”, a mai declarat Doina Caba, managerul SJU „Mavromati”

Asistenții medicali și infirmierii au fost redistribuiţi pe alte secții ale spitalului, majoritatea dintre ei fiind trimiși la Botoșani, din cauza lipsei de medici și a suspendării activității. O lipsă de medici pediatri există şi la Botoşani, din acest motiv spitalul din municipiu nu a putut  ajuta secţia din judeţ. Potrivit managerului Doina Caba, sunt medici în prag de pensionare, cea mai mare pondere fiind la Pediatrie.

„Tocmai de aceea este foarte greu să detașăm de la județean la Săveni, pentru că cinci dintre cei 11 medici pediatri sunt în prag de pensionare. Alți trei mai au unul sau doi ani până la pensionare”, a mai spus managerul Doina Caba.