Ana Maria Popescu (preluare Digi 24)

Spadasina Ana Maria Popescu, vicecampioana olimpică de la Tokyo, a apreciat mesajul lui Eduard Novak, prin intermediul căruia a transmis că îi pare „foarte, foarte, foarte rău” pentru declarațiile făcute la adresa sportivei românce.

Mai mult, aceasta a dat la rându-i un semn de maturitate și și-a prezentat scuze pentru modul nepoliticos în care a acționat la revenirea în țară, când a refuzat să răspundă strângerii de mână a oficialilor.

„Sunt de părere că niciodată nu este prea târziu pentru a îndrepta lucrurile. Drept urmare, consider că este de datoria mea să fac unele precizări. Asta nu înainte de a-mi cere scuze față de gestul nepoliticos de a nu răspunde strângerii de mână tuturor oficialilor prezenți”, a scris Ana Maria Popescu pe pagina sa de Facebook.

Ana Maria Popescu, fără atac la persoană

De asemenea aceasta a ținut să precizeze faptul că mesajul său nu a fost unul de „atac la persoană, ci mai de grabă, strigătul unui om care a reușit indiferent de condiții, dar care își dorește ca cei mici să nu mai fie nevoiți să parcurgă aceleași etape… lipsuri materiale, competiții ratate din lipsa de fonduri, echipamente obosite de vreme și alte obstacole care îi împiedică încă din fașă să-și atingă adevăratul potențial.”

Totodată, sportiva a subliniat că mesajul acesteia rămâne același. „Dacă nu vom face echipă, nu vom mai exista pe harta sportului mondial! Dacă nu ne vom îngriji cum se cuvine de propria bucățică, nu vom reuși să fim mai buni! Dacă vom fi interesați de capra vecinului, doar vom privi cu jind la cei care ajung în vârf! Și nu în ultimul rând, dacă nu vom avea curajul să visăm și îndrăzneala să acționăm, nu vom putea ști niciodată dacă am fi putut să realizăm ceea ce ne-am dorit”, a mai precizat vicecampioana olimpică.

De altfel, aceasta a mai transmis că „urarea” pe care i-a făcut-o ministrului Novak, cu privire la întoarcerea de la Tokyo cu „aurul pe care eu am fost în stare sa-l iau” nu a avut nicio urmă de ironie, în contextul în care Eduard Novak chiar va participa la Jocurile Paralimpice de la Tokyo ce vor începe în 24 august.

Gândind puțin „mai la rece”, după ce tot acest tăvăluc s-a mai liniștit, putem trage concluzia că și dacă MTS ar fi acoperit finanțarea de la Federația de Scrimă, „porcul nu se îngrașă în Ajun”, mai mult, că eclarația Anei Maria Popescu a fost una ci bătaie lungă, ce nu viza doar Federația de Scrimă, ci sportul românesc în general.

Citește și: Ana Maria Popescu, discurs tăios la adresa ministrului Novak