Teste toxicologice obligatorii în școli, propuse de medicul Radu Țincu

Tratamentul pentru un singur pacient poate costa statul român până la 7.000 de euro

Consumul de droguri în rândul tinerilor ia amploare, avertizează medicul Radu Țincu. Potrivit acestuia, vârsta pacienților care au consumat substanțe interzise este tot mai mică. Și mai alarmant este ca copiii nici nu-și dau seama de gravitatea faptei lor, spune doctorul. Medicul Radu Țincu a spus că, de cele mai multe ori, adolescenții care ajung la el nu conștientizează că au în realitate o problemă cu drogurile, potrivit digi24.ro.

 Pentru a veni în sprijinul părinților, care ar putea interveni înainte ca adolescenții să devină dependenți de droguri, medicul Radu Țincu propune testele toxicologice obligatorii în școli, dar susține că măsura poate fi implementată la angajare pentru anumite meserii. 
.

„Am săptămânal părinți care vin cu adolescenți de 15-16-17 ani, care să mă întrebe ce pot să facă cu ei. Atunci când discut cu copilul, acesta îmi spune „eu nu înțeleg de ce sunt aici. Ce fac eu e o normalitate pentru mine și cei din jur. Faptul că fumez iarbă sau că mai iau câte o pastilă de amfetamină la o petrecere, asta nu reprezintă o anormalitate și cu toate astea mama sau tata mă aduc la doctor”, spune doctorul. 


În același timp, Radu Țincu precizează că tratamentul pentru un singur pacient poate costa statul român până la 7.000 de euro.

„Perioada de la spital din secția de toxicologie plus perioada de psihiatrie costă foarte mult și statul român. Un pacient în reanimare pentru patru-cinci zile consumă undeva între 2.000 și 4.000 de euro pentru a fi salvat, în funcție de complexitate. Dacă necesită dializă, că am avut pacienți care au avut nevoie de dializă, costurile pot ajunge chiar la 6.000-7.000 de euro”, precizează medicul.
„Sunt un susținător al screening-ului toxicologic obligatoriu, nu doar pentru copii. Am avut pacienți care au plecat în America să se angajeze bucătari, chelneri, recepționeri și au avut screening toxicologic obligatoriu la angajare și au venit speriați pentru că nu știau cum să-l facă negativ. E nevoie poate și pentru anumite profesii. Screening-ul nu înseamnă pedepsire, vorbim de copii aici, ci facem screening-ul toxicologic în școli ca să-i informăm pe părinți. Nu îl exmatriculăm, nu îi îngrădim copilului accesul la școală, ci îl trimitem părinților, care în mod normal, rațional, ar trebui să acționeze, astfel încât copilul lor să nu devină dependent”, mai spune acesta. 

Alarmant: Jumătate din mierea importată în Europa nu este naturală