Tichetele „Masa Caldă”, la mare căutare pe piața neagră din Botoșani

Tichetele erau vândute „la negru” în Piața Centrală din oraș

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) şi Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) au demarat la unison o acţiune ce a avut ca scop verificarea modului în care sunt folosite tichetele pentru masa caldă din cadrul programului cu același nume, relatează Agerpres.

Conform anchetei, tichetele și cardurile din programul „Masa Caldă”, destinate pensionarilor fără posibilități materiale, erau vândute pe piața neagră, în centrul Botoșaniului, mai exact în Piața Centrală a orașului. Surse din anchetă, susținute de declarațiile prefectului din Botoșani, confirmă faptul că ar exista anumite firme ce au ca domeniu de activitate livrarea de mâncare caldă care s-ar ocupa cu achiziționarea tichetelor și cardurilor, ulterior pentru a fi decontate.

„Este o acţiune comună a Poliţiei, a Jandarmeriei referitor la faptul că acele carduri se tranzacţionează. Suntem într-o acţiune destul de amplă şi vreau să fac o informare asupra faptului că, aşa cum prevede actul normativ, acele carduri nu sunt transmisibile. Nu mă pronunţ, ci vreau doar să trag un semnal de alarmă că acel care îl transmite este pasibil de amendă. Din informaţiile mele, se vând inclusiv la piaţă”, a adeclarat prefectul Dan Nechifor.

În judeţului Botoşani există aproape 11.000 de beneficiari de tichete electronice de masă caldă în cadrul Programului Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate.

Citește și: Ai deschis un cont pe rețelele sociale folosind numele altcuiva? Tocmai ai comis o infracțiune!