Lucian Bode / FOTO: Guvernul României

Ministrul Transporturilor, Infrastructurii şi Comunicaţiilor, Lucian Bode, susține că linia de cale ferată Gara de Nord – Aeroportul Otopeni va fi dată în folosinţă din data de 12 decembrie, iar graficul orar va fi „prins” în noul Mers al Trenurilor, care intră atunci în vigoare.

„Eu am fost astăzi într-o probă-test, într-o verificare pentru tot ceea ce credem noi că se va întâmpla undeva la sfârşitul lunii octombrie, când vom finaliza cei 8 kilometri de linie dublă. De la Gara de Nord până la Otopeni sunt 19,5 kilometri. Pe 8 kilometri între Mogoşoaia şi Baloteşti se modernizează linia, vom avea linie dublă. Se construieşte acel tronson de 3 kilometri, pasarela peste DN1, nou, de la zero”, a declarat ministrul Transporturilor, citat de Agerpres.

Gara de Nord – Otopeni, primul tronson construit de la zero, după Revoluție

„Dacă vă puteţi imagina: este primul tronson de linie de cale ferată construit în România de la zero după 1989. Aşadar, suntem într-un progres fizic de peste 98%, vom realiza cel mai probabil săptămâna viitoare primele deplasări cu invitaţi, cu presa, aşa cum am făcut şi la metrou. (…) Noi credem că o dată cu noul Mers al Trenurilor, 12 decembrie, din acel moment, de la Gara de Nord la Otopeni, sau de la Otopeni la Gara de Nord vom parcurge cei 19,5 kilometri în 15-17 minute”, a încheiat Bode.

Noua stație CF de călători, de la Terminalul Sosiri Aeroportul Internațional Henri Coandă

Proiectul „Modernizarea liniei de cale ferată Bucureşti Nord – Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti – FAZA I: Racord C.F. la Terminalul T1, Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti” prevede construirea unei căi ferate simple pe o lungime de 2,95 km, cu trei podeţe, un viaduct de 1,52 km lungime (37 de pile şi o culee) care supratraversează DN1 şi o staţie CF, cu linie dublă, la Terminalul T1, potrivit comunicatului CFR Infrastructură.

Valoarea contractului este de 398,1 milioane de lei, iar contractantul este Arcada Company Galați. Sursa de finanţare o constituie fondurile europene nerambursabile.

Citește și: Teodorovici își tratează micile supărări cu umor. Astăzi, metroul din Drumul Taberei

#News