De ce sunt importante alegerile locale, dar mai ales pentru cine? Sunt întrebări care, acum, parcă mai mult ca oricând le aud în jurul meu. Da, ele sunt importante, pentru toți cei din comunitate. Nu doar pentru veneticii care ajung în funcții „alese”, ci și pentru oamenii de rând. De „aleși” depinde dacă orașul sau comuna va avea drumuri (mai) bune, școli și spitale echipate corespunzător, locuri de muncă bine plătite.

Iar pentru toate astea este nevoie de o echipă care să meargă, iar împreună cu cei din comunitate să facă angrenajul să funcționeze. Știu că nu putem pocni din degete ca toate astea să se întâmple, dar putem încă spera.

Ca nație, nu prea avem o gândire pe termen lung, iar uneori ne vindem prea „scump” pentru o sută de lei, aruncată în vânt doar electoral, uitând că votul de azi poate conta pentru generația de mâine, uitând că nu am ales să ne naștem într-un loc, dar putem alege să „zburăm din cuib”… 

Azi e ultima zi de campanie pentru alegerile locale, alegeri ce se vor desfășura într-un mod inedit, în plină criză epidemiologică.

Cu o campanie atipică, fără cunoscutele întâlniri, ce se lăsau cu micii sfârâind pe grătare și cu spuma berii dând pe afară din halbe, cu număr redus de participanți la întrunirile electorale.

Cu mutări ale realizărilor și proiectelor în mediul online, să ajungă la mai toată lumea…

Primarii în funcție au avut avantajul sau dezavantajul de a-și prezenta realizările (și) la o simplă plimbare a alegătorilor pe străzile ori ulițele comunităților lor.

Proiectele lor viitoare, precum și programele celorlalți pretendenți, sunt în faza de „randare” și doar timpul ne poate dovedi dacă așteptările noastre sunt la fel cu realitatea lor.

Duminică e important să facem alegerile cele mai bune, cu rațiune și simțire, uitându-ne în față, la ceea ce vrem, dar și în urmă, la ceea ce (nu) avem.

Citește și: „Nu sunt turmentat, dar eu… Eu pentru cine votez?”

#News