Andreea Raicu are sfaturi pentru viitorul său copil

Este pregătită să devină mamă, după ce în urmă cu două luni afirma că măritișul și copiii nu sunt un scop în viața sa

Andreea Raicu (44 ani) și-a luat fanii prin surprindere și mai pe ocolite i-a anunțat că își dorește să devină mamă, cât mai curând, relatează WOWbiz. Dacă în urmă cu două luni, Andreea declara că „măritișul și copiii” nu sunt un scop în viața sa, iată că lucrurile par că au luat o altă turnură. Într-o postare făcută pe una dintre rețelele de socializare, unde este foarte activă, promovându-se pe sine, dar și diverse bunuri și servicii, fostul fotomodel i-a răspuns unui internaut legat de sfaturile pe care le-ar da propriului copil, la momentul la care l-ar avea.

Iar răspunsul oferit a dat de gândit celor care o urmăresc pe Andreea și îi știau prioritățile. Mai mult, aceasta a precizat că și-ar dori să aibă o fetiță.

„Sper să am cât mai curând. Să se iubească și să trăiască viața în funcție dorințele și nevoile sale. Să pună limite și să renunțe la tot ce îi aduce nefericire. Să aibă curajul să meargă după ce își dorește. Să experimenteze și să își dea voie să greșească. Să fie generoasă și să iubească oamenii. Și încă multe alte lucruri pe care eu nu le-am știut”, a transmis Andreea Raicu, pe contul său de Instagram.

Andreea și rănile trecutului

De altfel, ideea de a deveni mamă este una destul de proaspătă, căci nu mai departe de acum două luni spunea că „astăzi, am înțeles că am să primesc ceea ce mi se potrivește și mi se cuvine și pentru care sunt pregătită atunci când trebuie”, de unde putem trage concluzia că este pregătită nu doar de o relație serioasă, cât mai ales pentru calitatea de părinte.

Cât privește seria de sfaturi pe care le are pentru viitorul său copil, par să vină tocmai din vindecarea „copilului interior”, profund afectat de relația pe care a avut-o Andreea cu tatăl său, una în care a fost umilită și mereu i s-a spus că este „mică și insignifiantă”, dar mai ales că „nu este în stare de nimic”.

Citește și: Andreea Raicu a devenit femeia independentă de azi din cauza tatălui