Alina Sorescu nu vrea spectacol în viața ei

Alex Ciucu surprins împreună cu prietena artistei

Ceea ce în urmă cu ceva vreme părea doar o vorbă aruncată în vânt pe „bursa zvonurilor” din lumea mondenă se pare să e mai aproape de realitate decât se credea. Alina Sorescu a dat primele semne că relația sa cu Alexandru Ciucu se apropie de final, relatează Cancan. Mai mult, pe pagina sa de socializare, poți număra pe degete pozele în care apare și creatorul de modă.

 De altfel, de-a lungul timpului, artista a lăsat să treacă pe lângă ea zvonurile sau dovezile potrivit cărora Ciucu ar fi călcat strâmb. Iar acestea nu au fost deloc puține, cel puțin în ultima perioadă, dar chiar și așa, Alina Sorescu și-a „purtat crucea” cu demnitate, lucru, ce-i drept, cam rar întâlnit în lumea mondenă. De altfel, aceasta precizase în urmă cu ceva vreme că nu este deranjată de bârfe pentru că este obișnuită cu ele.

„Nu vreau să comentez pentru că nu este despre mine. Nu mi-a plăcut niciodată să mă dau în spectacol sau să apar cu lucruri cu care apar personajele de carton. Nu o să fac din viața mea un spectacol doar de dragul de a se vorbi despre mine. Eu simt că sunt mai puternică după pandemie. Mi-am vazut constant și cu grijă de drumul meu, mi-am concentrat atenția pe fetițele mele”, a declarat artista într-un interviu pentru o emisiune mondenă, potrivit Cancan.

„Prietenul la nevoie se cunoaște”

Cea care și-ar fi băgat „coada” în mariajul dintre Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, în urma unei dezvăluiri făcute de sursa menționată, este chiar coafeza acesteia, bună prietenă cu Alina. Ciucu și o blondă misterioasă au fost surprinși împreună, cei doi petrecând câteva ore bune într-un apartament din Capitală.

Artista a postat în urmă cu aproximativ două luni o fotografie cu blonda lui Ciucu în care descria „Prietenul la nevoie se cunoaște”.

Cunoscutul creator de modă a negat vehement faptul că s-ar fi despărțit de mama fiicelor sale. „Nu se pune problema de așa ceva”, a declarat Ciucu, pentru publicația Redacția. Totodată, acesta a refuzat să comenteze imaginile în care apărea surprins alături de coafeza Alinei Sorescu.

Citește și: Alina Sorescu, mai sigură ca oricând pe mariajul său