Alina Sorescu, mai sigură ca oricând pe mariajul său

Chiar dacă artista a fost văzută în compania altui bărbat, acesta nu este altul decât tatăl său

Să te ferească Sfântul să ai un tată prezentabil și să mai fi și persoană publică, căci imediat devii țința „bursei de zvonuri”. Acest lucru i s-a întâmplat și Alinei Sorescu, care a fost văzută, des, în compania altui bărbat decât celebrul său soț, creatorul de modă Alexandru Ciucu. Bărbatul cu care a fost „surprinsă” artista, ce se află sub lumina reflectoarelor încă din copilărie, este nimeni altul decât chiar tatăl acesteia.

Cei de la Ciao, care au surprins-o pe Alina în această ipostază, se întreabă cât dacă zvornurile unui posibil divorț dintre artistă și Alexandru Ciucu sunt reale sau e doar o coincidență că dl Sorescu se manifestă la fel ca la începuturile carierei Alinei, adică organizarea finanțelor și însoțirea artistei.

Lumea mondenă e mică

Primele zvonuri despre mariajul celor doi au apărut vara trecută, când Alex Ciucu a fost văzut singur în Mamaia. De parcă a fi căsătorit înseamnă să stai 24 din 7 lângă cel cu care ți-ai format o familie. Până la urmă, fiecare mai are nevoie de un moment de „respiro”, cu riscul asumat, în cazul persoanelor publice, ca acesta să fie „tălmăcit și răstălmăcit”.  

„Eu sunt în lumea asta de mică și am muncit atâția ani să ajung la un nume curat și lumea, cum să spun, să creadă în numele meu. Să-mi creez o imagine credibilă. Dar eu sunt destul de obișnuită cu lumea asta. Celebritatea, într-adevăr, nu este ușor de dus pe umeri. Dar eu asta fac de când mă știu. Sunt în lumina reflectoarelor de când eram copil. Sunt învățată cu astfel de situații. Vreau să-mi văd mai departe de activitate și familie. Nu am fost cu el la mare pentru că am fost foarte ocupată cu școala de muzică și una dintre fete a avut febră așa că a stat cu ea. Alex a fost la golf și la întoarcere s-a oprit în Mamaia. Nu mă deranjează bârfele pentru că sunt obișnuită. Lumea mondenă e mică” spunea Alina Sorescu, anul trecut.

Cei doi sunt părinții a două fetițe, Carolina (7 ani) și Ana Raisa (5 ani), și în ciuda zvonurilor sunt o frumoasă familie.  

Citește și: Replici spumoase între Dani Oțil și Răzvan Simion. Ce și-au spus cei doi prezentatori